CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Aleea dintre grădini este gata. Arinului - asfaltată și marcată

- Actualitate -

Aleea dintre grădini este gata. Arinului - asfaltată și marcată

La începutul lunii august am scris despre investiția de 380.685 lei (fără TVA) din Cartierul Voila. Lucrările de asfaltare a Aleei Arinului erau atunci în plină desfășurare. Acum sunt gata. Indiferent unde ați locui în Câmpina, aveți de ce să fiți invidioși. Priviți cum arată o alee pe care sunt doar patru case, iar în rest grădini.

Aleea Arinului a fost asfaltată integral. Ba chiar și lărgită pe o porțiune. S-au realizat ziduri de sprijin și un podeț peste pârâul din zonă. A fost chiar și marcată de la un capăt la altul, inclusiv acolo, în zona în care nu locuiește nimeni. Treabă făcută ca la carte. Pentru cine? Pentru binele și promovarea Câmpinei. Pentru a se da un exemplu că atunci când se vrea, chiar se poate. Important e să se vrea, desigur. Problema este alta. Până ajungeți pe Arinului, în plimbare, să spunem, s-ar putea să vă rupeți mașina pe Calea Doftanei și Voila. În rest, totul e perfect. Arinului, o alee dintr-un cartier făcut praf și pulbere, arată impecabil. Are canalizare, asfalt, podeț, marcaje. Nu are locuitori, dar asta nu e important. Va avea, la un moment dat. Până una-alta, bucurați-vă de această investiție, pentru că ați plătit-o. Este realizată din bani de la bugetul local. 

La începutul lui august, cand am scris că se asfaltează o alee care duce pe coclauri, unele persoane din administrația locală s-au supărat. Au pus întrebări de genul: ce am căutat noi acolo, de unde am aflat, de ce am fost lăsați să pozăm și să filmăm? Am aflat de la oameni, de la câmpineni. Am fost acolo să vedem cum stau lucrurile și apoi să informăm cititorii. Am fotografiat și filmat o lucrare care se desfășura cu bani de la bugetul local, pe domeniul public. Este foarte simplu. După ce au citit articolul nostru, câțiva consilieri locali au mers pe Arinului să vadă cu ochii lor 'minunea'. Interesant este faptul că au mers, au văzut, apoi au tăcut. La ultima ședință a Consiliului Local Câmpina nu au scos niciun cuvânt despre acest subiect. Despre aleea dintre grădini, modernizată cu aproape 4 miliarde lei vechi, fără TVA. 

Citiți și Pentru cine se modernizează Strada Arinului, într-o zonă în care nu locuiește nimeni?


02 Sep 2016 11:20 9139 vizualizari


Comentarii






  • 20.10.2020 16:00 Arsenium O fi facand drumul ca in palma de la Observator pe Voila via unitatea militara...daca va dati seama ce frica le e la angajatii primariei cand ii viziteaza Campinatv.Se simt cu musca pe caciula
  • 16.09.2020 22:58 Gheorghe Stima noastra si mandria...Pitigoi de Campina.Sa nu isi rupa ceva pe Calea Doftanei...
  • 05.09.2016 12:28 B. Hanca Pt Biank- sa adaugi și Vento pe lista locurilor preferate!
  • 05.09.2016 07:40 Biank Unde e Fratila si Dula.Pe aici nu isi fac selfie?Si ar mai trebui la caminul Petrol sa ajunga...dar e mai select la Fantana cu Ciresi si Muntenia
  • 02.09.2016 21:44 Constantin Pista de biciclete? Priviti balegile generoase pe asfaltul proaspat turnat, in vreme ce locuitori din alte zone ale Campinei jinduiesc la o bucatica de asfalt nou!!! Tiseanu, rusine! Se vede ca esti la ultimul mandat!!!
  • 02.09.2016 12:17 codrut Eu cred ca este mai degraba o pista pentru bicicletele MTB care duce spre dealuri.
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
369 vizualizari 14 Nov 2026 21:33 Conducerea HidroPrahova dă asigurări privind rezistența la îngheț a casetelor cu apometre

Conducerea HidroPrahova dă asigurări privind rezistența la îngheț a casetelor cu apometre

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

citeste mai mult
762 vizualizari 14 Nov 2026 14:51 Directorul HidroPrahova: „Fără lucrările de reabilitare, Câmpina riscă să rămână de tot fără apă în doi-trei ani!”

Directorul HidroPrahova: „Fără lucrările de reabilitare, Câmpina riscă să rămână de tot fără apă în doi-trei ani!”

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

citeste mai mult
492 vizualizari 14 Nov 2026 13:05 Un grec de 70 ani conducea o autoutilitară cu semiremorcă pe DN1 având permisul suspendat!

Un grec de 70 ani conducea o autoutilitară cu semiremorcă pe DN1 având permisul suspendat!

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

citeste mai mult
548 vizualizari 13 Nov 2026 21:36 Prefectura Prahova a constituit comisii pentru verificarea societăților din panificație, unităților medicale și a constructorilor de ansambluri rezidențiale

Prefectura Prahova a constituit comisii pentru verificarea societăților din panificație, unităților medicale și a constructorilor de ansambluri rezidențiale

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV