Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Câmpina își va relua activitatea cu publicul de luni, 18 mai 2020, după o lună și trei săptămâni de întrerupere totală cauzată de pandemia de coronavirus. La sfârșitul lunii martie s-a decis sistarea activității cu publicul în vederea limitării răspândirii noului coronavirus și protejării pensionarilor, o categorie socială vulnerabilă, cu risc mare de îmbolnăvire.
În perioada în care activitatea cu publicul a fost întreruptă, obligațiile de plată al membrilor CARP Câmpina (rate la împrumuturi, cotizații, contribuții) au fost amânate fără a se percepe penalizări. Plățile vor fi reluate din momentul în care reîncepe și activitatea cu publicul. CARP Câmpina numără aproximativ 27.500 membri din municipiul Câmpina și localitățile Azuga, Băicoi, Breaza, Bușteni, Comarnic, Bănești, Cornu, Cocorăștii Mislii, Florești, Filipeștii de Padure, Măgureni, Poiana Câmpina, Provița de Sus, Provița de Jos, Scorțeni, Șotrile, Secăria, Talea, Telega și Valea Doftanei.

Pentru al treilea an consecutiv, Asociația Câmpina Tânără (ACT) se alătură Fundației Zurli în campania „Încalță un copil de iarnă!”, cu aceeași convingere care a stat la baza acestei colaborări încă de la început: niciun copil nu ar trebui să simtă că lumea l-a uitat.

Proiectul cultural „Cusătură Națională” s-a încheiat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Centrul de Zi din Provița de Sus, cu un spectacol-lectură construit pornind de la istoriile cusătoreselor din comunitate și cu o masă comunitară la care au participat localnicii.

În Câmpina funcționează un nou cabinet medical pe Strada Griviței, nr. 2B, vis-a-vis de corpul principal al Liceului Tehnologic Energetic. Este vorba de un cabinet de ortopedie și traumatologie, unde consultațiile sunt acordate de dr. Bogdan Apipie (foto).

Casa Augsburg poate fi în orice moment alegerea ideală pentru organizarea unor evenimente, de la întâlniri restrânse, până la întruniri de afaceri, evenimente corporate, nunți, botezuri, aniversări, petreceri pentru copii. Momentele importante din viața noastră și a celor dragi devin aici, la Casa Augsburg, amintiri de neuitat.