Casa de Cultură ”Geo Bogza” Câmpina a fost gazda, vineri seară, a vernisajului primei expoziții personale a artistei câmpinene Gilda Ivan. Lume multă, emoții și multă culoare, acestea au fost principalele ingrediente ale unei seri pe care, cu siguranță, Gilda Ivan nu o va uita prea curând.
Au fost expuse câteva zeci de tablouri care vor rămâne în foaierul Casei de Cultură aproximativ trei săptămâni. Tablourile cuprind atât peisaje, cât și portrete, flori, dar și animale, în fiecare tablou văzându-se pasiunea cu care Gilda Ivan pictează. Au vorbit publicului câmpinean, prezent în număr din ce în ce mai mare la astfel de evenimente, consilierul local Liviu Davidescu, artiștii plastici Camelia Tache și Gabriel Dima, precum și gazda evenimentului, Alexandra Toma, directorul Casei de Cultură ”Geo Bogza”.
Expoziția este una cu vânzare, cei care doresc să achiziționeze un tablou frumos, pictat cu suflet, o pot face trecând pragul Casei de Cultură.

Se întâmplă destul de rar ca un poet să obțină un număr atât de mare de premii într-un interval de timp scurt, de numai câteva săptămâni. A „pățit-o” Mircea Teculescu, poet câmpinean, care joi, 29 octombrie, de la ora 17.00, își va lansa volumul „Eidos” la Librăria Elstar.

Cel mai frumos moment al manifestării organizate la Câmpina cu ocazia Zilei Armatei Române a fost intonarea Imnului Național de tânăra soprană Livia Pisăliță. Interpretarea sa a atins cele mai sensibile coarde patriotice, atmosfera fiind cu adevărat înălțătoare.

Emilia Luchian a lansat în cadrul Matineului Cultural Elstar primul său volum de poezie - „Diagnostic de veghe”, apărut chiar la Editura Elstar.

Casa Căsătoriilor din Câmpina a găzduit, vineri seară, cea de-a 165-a ediție a Seratelor Culturale Elstar. Aici a fost lansat albumul de artă „HYPERBOREAN FOLKLORE – Ediție Jubiliară. Omagiu Brâncuși”, semnat de Iraida Florea și Irina Chira.