În Câmpina există de ceva vreme o trupă de dans - Happy People Dance School, pregătită de Larisa Elena Bănică. Trupa se antrenează de două ori pe săptămână la Casa de Cultură ”Geo Bogza” din municipiu.
În week-end-ul 26-27 februarie 2022, trupa de dans Happy People Dance School a participat la primul său concurs național - Star Evolution, care a avut loc la Grand Hotel din București. Spre bucuria tuturor, trupa câmpineană a reușit să impresioneze juriul și să câștige locul I la categoria 10-12 ani, dans open. La acest concurs au participat peste 200 de copii din întreaga țară, fie în formații, fie individual.
Trupa Happy People Dance School are în componență 15 copii, pe care îi unește pasiunea pentru dans, în special pentru salsa. Sunt copii talentați și pasionați de ceea ce fac și pot fi un bun exemplu pentru alți copii, care preferă să stea în fața unei tablete, telefonului mobil sau ecranului unui computer și au ”uitat” să facă mișcare, iar dansul este, poate, una dintre cele mai plăcute forme de a face mișcare, de a te distra, în același timp. Și iată că, la prima lor participare la o competiție de asemenea nivel, copiii câmpineni au făcut o figură frumoasă, membrii juriului venind după concurs să-i cunoască personal și să-i felicite. A fost o mare încântare pentru ei, pentru profesoara lor, iar lacrimile lor au fost de emoție și de bucurie. Felicitări tuturor!

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.

Pompierii militari au intervenit, duminică dimineață, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier pe DN1, pe raza orașului Băicoi.