Poliția Rutieră a aplicat trei amenzi Consiliului Județean Prahova pentru lipsa deszăpezirii sau intervenție întârziată în curățarea unor drumuri județene.
Una dintre amenzi a fost aplicată tocmai pentru că nu s-a intervenit la timp pe DJ 102I, Câmpina-Valea Doftanei, zona Barajului Paltinu, adică exact acolo unde un autobuz a derapat și a izbit balustrada de protecție, călătorii fiind nevoiți să iasă din vehicul pe geamul din dreptul conducătorului auto. Din fericire, nu au fost victime.
Conform colegilor de la Observatorulph.ro, alte două amenzi au fost date pentru problemele constatate pe DJ 100E - la Telega, DJ 100H - Gura Vadului și DJ 102R - la Călugareni. Fiecare amendă a fost în cuantum de 4.252,5 lei, în total 12.757,5 lei.
Pe de altă parte, Consiliul Județean spune că în cursul nopții de marți spre miercuri și miercuri dimineață, intervențiile pentru deszăpezire au continuat fără întrerupere pe drumurile județene din Prahova, în contextul ninsorilor abundente și al viscolului. Intervențiile s-au desfășurat etapizat, în funcție de gravitatea situației din fiecare zonă. Sunt trei firme care au contract cu CJ Prahova pentru deszăpezirea drumurilor județene, fiecare intervenind în câte o zonă a județului.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

Pe 10 octombrie 2026, de la ora 12.00, la Casa Tineretului, echipa de robotică a Colegiului Național “Nicolae Grigorescu” din Câmpina vă așteaptă la Undefined Festival, un eveniment dedicat tuturor celor pasionați de robotică, tehnologie și descoperire.

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis două imagini surprinse în Parcarea Centrală, cea din centru municipiului Câmpina, din fața Complexului Comercial Carrefour.

Municipiul Câmpina este într-un parteneriat cu Consiliul Județean pentru panouri fotovoltaice, iar de curând și într-un proiect complementar pentru realizarea de capacități de stocare a energiei regenerabile.

Suplimentarea cu 50.000 lei a sumei alocată pentru marcaje rutiere longitudinale, transversale și treceri de pietoni a dus o serie de discuții în plenul Consiliului Local Câmpina la ședința din 24 septembrie 2026.