Iarina Cojocaru, pregătită de Gabriel Cojocaru, sportiva din Câmpina, de la Barracuda, legitimată în prezent la Corona Brașov, a reușit să doboare sâmbătă după-amiază al treilea record național în proba de 100m bras de la Campionatul Național de Natație în Bazin Scurt, de la Miercurea Ciuc.
Performanța Iarinei este remarcabilă, în condițiile în care vine după ce a doborât alte două recorduri naționale în cadrul Naționalelor de la Miercurea Ciuc, în probele de 200m bras și 200m liber. Recordul la 100m bras a fost o performanță care a uimit pe toată lumea, mai ales că precedentul record rezista din anul 1986 și fusese realizat la Belgrad. Celor trei titluri naționale, Iarina Cojocaru le-a mai adăugat două titluri de vicecampioană națională, în probele de 100m craul și 200m mixt.
Sunt performanțe care demonstrează valoarea incontestabilă a Iarinei, performanțe pentru care Iarina și antrenorul ei, Gabriel Cojocaru, merită toate felicitările!

La Lignano Sabbiadoro, din provincia Udine, din Italia, a avut loc recent o competiție mondială de SKDUN, la care au fost prezenți și mai mulți sportivi de la Clubul Ryu Ken Dojo din Telega, de pregătirea copiilor ocupându-se antrenorul Rareș Hodoiu.

Selecționata Prahovei a câștigat duminică dimineață finala Cupei Regiunilor, urmând a reprezenta România la turneul european, care este programat în Turcia.

Însoțiți de o galerie extraordinară, băneștenii s-au deplasat la Păulești, pentru întâlnirea cu “satelitul“ formației din Liga a 3-a, CS Păulești.

În condițiile în care majoritatea partidelor au fost amânate din cauza acțiunii Selecționatei Prahova la Cupa Regiunilor, în Liga a 4-a s-a disputat un singur joc.