În cursul nopții trecute, în jurul orei 00.45, polițiștii din Valea Doftanei au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 67 ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate aceștia au identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 67 ani, care, întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.
(Foto cu caracter ilustrativ)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Într-un context mai larg al discuției legate de semafoare, la capitolul „Diverse” al celei mai recente ședințe ordinare a Consiliului Local Câmpina, a existat și o dezvăluire a unui consilier local.

Comisarii Gărzii de Mediu de la Comisariatul Județean Prahova au aplicat o amendă de 60.000 lei unui operator economic din Câmpina care efectua dezmembrări auto ilegale, fără a avea autorizație de mediu.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpina au intervenit miercuri după-amiază pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință din comuna Bănești, satul Bănești, pe drumul care face legătura cu satul Urleta.

Demersul nostru de a găzdui astfel de audiențe se bucură de interes, dacă avem în vedere numărul mare de întrebări pe care le-ați adresat prin intermediul nostru primarului municipiului Câmpina, Irina Nistor.