Unul dintre obiectivele nedeclarate ale primei ediții a Festivalului CâmpinArtelor și Sporturilor a fost acela de a demonstra că există pe plan local talente care pot susține un spectacol foarte reușit, atât cu soliști, cât și cu instrumentiști, cu grupuri vocal-instrumentale, dar și cu ansambluri folclorice de dansuri.
Pentru cei care au vrut să înțeleagă acest lucru, spectacolul de duminică, 17 septembrie, seara, de pe scena din Parcul Regele Mihai I, a fost o adevărată reușită.
Astfel, rând pe rând, pe scenă au urcat Ansamblul Folcloric ”Ghiocelul” al Casei de Cultură ”Geo Bozga”, instructor Cristian Colezea, care a susținut două momente cu două grupe diferite, Grupul ”Mugurași de primăvară” al Clubului Copiilor, coordonator Alice Botoacă, Grupul vocal ”Plai câmpinean”, tot al Casei de Cultură ”Geo Bogza”, profesor Dănuț Andrei.
Apoi, s-a trecut de la folclor la folk și muzică ușoară. Mai întâi a fost pe scena Denisa Fodac (13 ani), fata cu chitara, extrem de talentată, apoi Livia Pisăliță, probabil cea mai valoroasă voce a Câmpinei în acest moment, finalul aparținând Grupului vocal-instrumental ”Celesta”, de la Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu”, coordonat de Elisabeta Milea. Deși se întunecase, publicul a tot cerut ”bis”, chiar în două rânduri, semn evident că spectacolul a fost un succes.
La finalul fiecărui moment, primarul municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu, a oferit câte un trandafir alb fetelor, cadouri pentru fiecare în parte și o plachetă, prin care toți cei care au urcat pe scenă să păstreze o amintire frumoasă acestui festival al Câmpinei.

Producătorul veterinar Pasteur - Filiala Filipești, parte din Farmavet Group, alături de partenerii săi, Pet Stuff Spital Veterinar și grupul Lux Vet, reunește sâmbătă, 14 noiembrie, parteneri din industrie și comunitatea locală pentru a strânge fonduri destinate pregătirii câinilor utilitari.

La Biserica "Sf. Mare Mucenic Dimitrie", care are și hramul "Sf. Parascheva", a avut loc, luni dimineață, un eveniment încărcat de spiritualitate - sfințirea așezământului de pe lângă acest lăcaș de cult.

Universul literar al marelui scriitor albanez Ismail Kadare a fost în centrul ediției de vineri a Seratelor Culturale Elstar de la Câmpina.

Consiliul Județean Prahova organizează, în perioada 1–8 decembrie 2026, prima ediție a expoziției „Comorile Prahovei”, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești. Vernisajul va avea loc pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, începând cu ora 12.00.