În perioada 16-22 septembrie se sărbătorește "Săptămâna Europeană a Mobilităţii". Este vorba, de fapt, despre o campanie europeană de promovare a formelor alternative de transport ecologic, de reliefare a faptului că mobilitatea sporește calitatea vieții în mediul urban, reducând poluarea. Elevii Școlii Gimnaziale Centrale din Câmpina vor organiza vineri, 21 septembrie, o acțiune dedicată mobilității.
Acţiunea constă într-un marş la care vor participa toţi cei 650 de elevi ai Școlii Centrale, alături de cadre didactice şi părinţi însoţitori. Pentru a încuraja transportul nepoluant, copiii se vor deplasa cu bicicletele, rolele sau trotinetele pe traseul Şcoala Centrală - Strada 1 Decembrie 1918 - Bd. Carol I (între Notariate şi Hotelul "Muntenia") - Strada Mihail Kogălniceanu - Strada B.P. Hasdeu - Calea Doftanei - Şcoala Centrală. Se va merge în coloană, pe carosabil, pe o singură bandă de mers, sub supravegherea cadrelor didactice și, bineînțeles, agenților de poliție.
Despre acest eveniment, directorul Şcolii Gimnaziale Centrale, prof. Florentina Dumitraşcu, ne-a declarat: "Vom defila utilizând diferite mijloace de transport pentru a atrage atenţia opiniei publice cu privire la transportul sustenabil, pentru că s-au înmulţit foarte mult autoturismele, foarte mulţi oameni le utlizează, poluarea este în creştere, iar mediul devine neprielnic sănătăţii noastre". (video)
Marşul elevilor de la Şcoala Centrală Câmpina va începe vineri, la ora 11.00 și se va încheia în jurul orei 12.30.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...