Pentru anul 2020, CâmpinaTV.ro v-a pregătit un nou serial - o prezentare a evenimentelor care au avut loc în Câmpina de-a lungul timpului, în fiecare zi a anului. O altfel de prezentare a istoriei localității. Nu avem pretenția că vom reuși să "prindem" toate evenimentele în acest demers strict jurnalistic, este imposibil acest lucru, totuși vom încerca să vă aducem în atenție informații interesante despre oameni și fapte din Câmpina noastră dragă.
29 ianuarie...
1937 – Se năștea, la Câmpina, Lucian Palamida, viitor condamnat politic în regimul comunist. A executat șase ani de temniță la Aiud, după ce a plasat trei scrisori în mașinile unor turiști străini aflați în România, scrisori de protest la adresa regimului Ceaușescu și care erau destinate postului de radio Europa Liberă. De asemenea, a fost ales consilier local în primul Consiliu Local de după 1989. S-a stins din viață în toamna anului 2010.
1997 – La Casa Cărții, instituție de anvergură dispărută între timp din peisajul cultural local, poetul Mircea Dinescu participa la o întâlnire cu cititorii săi din Câmpina.
2018 – În cadrul programului ”Campionii României în școli”, pugilistul Leonard Doroftei era prezent la Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu” Câmpina, unde le vorbea copiilor despre cariera sa, despre începuturile sale în sport, despre ce înseamnă performanța la cel mai înalt nivel în boxul profesionist mondial. (Foto - Leonard Doroftei scriind cu prilejul acelei vizite în Cartea de Onoare a Colegiului)
(Pentru documentarea acestui serial cu date din istoria Câmpinei am folosit mai multe surse - de la monografiile lui Stoica Teodorescu și Silviu Dan Cratochvil, la alte volume despre istoria Câmpinei ale unor autori precum Alin Ciupală, Șerban Băleanu, Eduard Iosifescu, Ion Șovăială, Simona Luncașu, Marian Dulă și până la diverse articole de presă.)

Am reunit oferte privind meniul zilei de la restaurante din Câmpina și împrejurimi pentru a le da celor interesați posibilitatea de a alege.

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 4,9 grade pe scara Richter s-a produs în România, la ora 11.52.

Centrul Regional de Sterilizări pentru câini și pisici, inaugurat astăzi în comuna Cornu, este o investiție exclusiv privată. Un proiect de suflet al Asociației “Arca lui Norocel” din Câmpina, susținut de organizația Halona for Dogs e.V. din Germania și de Fundația pentru Protecția Câinilor Comunitari din Prahova, dar și de donatori - persoane fizice și juridice.

Problemele economice cu care se confruntă întreaga țară au început să producă efecte și la Câmpina, iar acestea devin din ce în ce mai vizibile de la o zi la alta.