Polițiștii din Vălenii de Munte au pus în executare, în dimineața zilei de marți, 2 septembrie, trei mandate de percheziție domiciliară în localitatea Gornet, într-un dosar penal ce are ca obiect comiterea infracțiunii de șantaj.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, la data de 28 august, persoanele bănuite ar fi obligat un bărbat să le transporte într-o altă localitate, iar întrucât acesta ar fi refuzat, ar fi fost agresat fizic. Ulterior, cele două persoane s-ar fi urcat în autoturismul acestuia fără acordul său și, prin constrângere, l-ar fi determinat să îi transporte la destinație. În urma activităților desfășurate, două persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri și dispunerea măsurilor legale ce se impun.
În urma probatoriului administrat, față de cele două persoane bănuite de comiterea faptelor a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, urmând ca la data de 3 septembrie bărbații să fie prezentați unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
(Foto cu caracter ilustrativ)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

Un accident rutier s-a produs în comuna Puchenii Mari, sat Moara, unde un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, având la bord trei persoane. La fața locului intervin echipaje din cadrul Detașamentului 2 Ploiești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM). În sprijin acționează și SAJ Prahova.

Două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Câmpina, precum și un echipaj de terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului 2 Ploiești, au intervenit în această dimineață, în jurul orei 3.30, în municipiul Câmpina, pe strada I.H. Rădulescu, în urma producerii unui accident rutier.

În momentul de față în Câmpina sunt trei alunecări de teren care sunt active și pe care administrația locală le are în vedere pentru realizarea necesarelor lucrări de consolidare.

La solicitarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență Poiana Câmpina, vineri, 18 septembrie, s-a întrunit Comitetul Județean pentru Situați de Urgență Prahova.