La Pescara, în Italia, au avut loc Campionatele Europene de Atletism pentru veterani. Din România a fost prezent și Iulian Alexe, din Poiana Câmpina, multiplu medaliat la întreceri de atletism rezervate veteranilor, în diverse probe.
Acum la Pescara, Iulian Alexe s-a clasat pe un foarte valoros loc secund în proba de 2.000m obstacole, ceea ce reprezintă una dintre cele mai bune performanțe ale sale, poienarul fiind anul trecut deținătorul titlului mondial în această probă, după victoria din Finlanda.
La finalul participării în Italia la această întrecere continentală, Iulian Alexe a ținut să mulțumească sponsorilor care au contribuit la deplasarea sa la această competiție - societatrea Mișcarea CFR și Primăria comunei Poiana Câmpina - primar Sergiu Constanda și viceprimar Ionuț Goran.
De altfel, Iulian Alexe este cetățean de onoare al comunei Poiana Câmpina.

A venit etapa în care este programat derby-ul campionatului, între ocupantele primelor două locuri, CS Câmpina (locul al doilea) și CS Cornu (lider). De asemenea, are loc și priml cuplaj al sezonului, despărțite de o oră, CS Câmpina și Muscelul vor juca pe sinteticul de la Căminul Petrol. Iată programul întregii etape, precum și delegările:

La finalul acestei săptămâni sunt programate mai multe competiții sportive care au loc în Câmpina și împrejurimi sau cu participarea unor echipe din această zonă.

Meci cu multe goluri la Cornu, între „satelitul” liderului campionatului județean, CS Cornu, și Inter Bănești, o echipă campioană din punct de vedere al galeriei, care a făcut spectacol și în această deplasare.

Sportul a revenit pe sinteticul de la Căminul Petrol, din Câmpina, pentru întâlnirea cu fomația Caraimanul Bușteni.