Sâmbătă după-amiază, la Breaza, chiar pe Strada Libertății, artera centrală a localității, a izbucnit un incendiu.
ISU Prahova a deplasat la fața locului nu mai puțin de trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. După cum a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 400mp și s-a extins și la o a doua locuință. O femeie de 75 ani a suferit arsuri de gradul I și II pe torace, față și membrele superioare. A fost asistată de echipajul de la o Ambulanță SMURD și apoi a fost transportată la spital.
Vom reveni.
(Foto cu caracter ilustrativ)

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...