Fabuloasele povești ale unor câmpineni (poate) mai puțin cunoscuți - profesorul Anastase Scripcă

Anastase Scripcă s-a născut în anul 1869 la Pomârla (Dorohoi), dar a venit în Câmpina la finalul secolului al XIX-lea, unde a fost profesor, dar și director de școală, o personalitate s-a implicat activ în viața comunității câmpinene de la începutul secolului al XX-lea. Și pentru a prezenta mai bine viața sa, vom reda două texte cât se poate de sugestive.

O fişă bio-bibliografică: Anastasie Scripcă (n.n. - numele său corect este Anastase Scripcă, conform inscripției de pe troița de la mormântul său)
1869, aprilie, 27. Se naşte la Pomârla (Dorohoi) Anastasie Scripcă. Tatăl - Constantin Iacob Scripcă, mama - Ilinca Scripcă.
În satul Pomârla lua fiinţă, în anul 1838, prima şcoală sătească cu internat, privată, ce a funcţionat într-o casă pusă la dispoziţie de boierul filantrop Anastasie Başotă (1798 – 1869). Şcoala era destinată exclusiv fiilor de ţărani români creştin-ortodocşi, fără posibilităţi, aflaţi pe moşia acestuia. La moartea sa, boierul lasă prin testament jumătate din avere pentru înfiinţarea şi întreţinerea la Pomârla a unui liceu - institut academic - care să-i poarte numele, precum şi ”la toţi copiii botezaţi de mine (…) câte una sută galbeni, ce nu li se va da decât după ce vor fi îndeplinit studiile în şcoala mea”.
În timp, institutul înfiinţat abia în 1879 avea să dea un număr mare de absolvenţi, mulţi dintre ei devenind mari personalităţi ale culturii româneşti, între aceştia numărându-se şi Anastasie Scripcă.
În lucrarea ”Dorohoi, capitala Ţării de Sus, în presa vremii. 1874-2006” (Ed. Production, 2007), autor Ion I. Oprea, jurnalist şi cercetător al presei româneşti, găsim o referire la un text semnat Laur Gârbu, director al Liceului ”A. Başotă” între anii 1931-1934. Într-un articol cu titlul ”Suflet din sufletul lui A. Başotă”, acesta consemna: ”Cuvântul donatorului a fost împlinit cu recunoştinţă de Anastasie Scripcă, donatorul bibliotecii populare ce-i poartă numele, pusă la dispoziţia institutului Başotesc”.
În lucrarea amintită, I. Oprea evocă figurile celor doi Anastasie, împletind propriile consideraţii cu cele ale profesorului Gârbu: ”Dacă A. Başotă a pus şcoala sa în serviciul ţărănimii (…) A. Scripcă l-a urmat cu fidelitate, a oferit liceului peste 6000 de volume (…), biblioteca fiind cea mai importantă anexă a institutului başotesc. Soarta ducându-l la Câmpina, a făcut acolo ceea ce făcuse mentorul său la Pomârla: «o şcoală de adulţi, o şcoală industrială de ucenici şi o şcoală practică de comerţ, unde munca învăţătorului era urmată de stăruinţa muncitorilor români care ziua munceau la sonde, prost plătiţi, iar seara la lumina lămpii se adunau să se instruiască pentru a lua mai târziu locurile străinilor bine plătiţi»”.
Anastasie Scripcă intră în învăţământ la 1 mai 1892. A fost director al Şcolii nr. 1 de Băieţi din Câmpina în perioadele 1905-1906 şi 1919-1934. La 1 iulie 1034 s-a pensionat.
Între 1905-1906, Anastasie Scripcă întocmeşte (rămasă în manuscris) prima monografie cu caracter local (a unei instituţii locale): ”Monografia – istoricul Şcolii Primare de Băieţi”. Originalul manuscrisului este trimis de autor la Expoziţia Jubiliară din 1906, o copie a sa, pierdută în timpul ocupaţiei din primul război mondial, existând până atunci în arhiva şcolii. O mărturisire ulterioară a institutorului confirmă existenţa sa: ”În anul şcolar 1905-1906 am făcut «Monografia şcoalei» pentru expoziţia jubiliară din 1906. Manuscrisul trebuie să se găseasă în arhiva acelei expoziţii. Ciorna sub formă [de] dosar voluminos s-a distrus de către colegul rămas la Câmpina [la] ocupaţia germană (...) internat de aproape trei ani la Ospiciul Pantelimon. Pentru monografie [am folosit] notiţe din Dicţionarul Geografic, din spusele la un bătrân avocat fost primar Al. Carcalechi, de la un fost ţârcovnic (N. Popescu […]), cum şi dosarele de la 1864 încoace, dosare răvăşite şi dispărute în timpul ocupaţiei 1916-1918, luate cu căruţa de menţionatul coleg la locuinţa lui”.
În 1919 este ales preşedinte al Cooperativei ”Munca”.
Refugiat în Moldova în timpul primului război mondial, funcționează aici în cadrul ”Servicului spitalelor militare nr. 157 şi 158” la ”Cenzura Militară Poştală” şi ca profesor în cadrul Şcolii Normale Mixte din Botoşani. Înfiinţează în 1907, în cadrul Şcolii Primare de Băieţi nr. 1, Şcoala primară de adulţi, Şcoala industrială de ucenici şi Şcoala practică de comerţ (comercială) – al căror director este totodată. Face parte din iniţiatorii ridicării bustului pictorului Nicolae Grigorescu şi monumentului Aurel Vlaicu şi este iniţiatorul ridicării unui bust Anastasie Başotă (primul şi al treilea au fost realizate de Tudor Gheorghe la Câmpina).
Răsplătindu-i-se întreaga activitate, institutorul Scripcă a primit şapte medalii şi decoraţii: Medalia jubiliară 1906; Răsplata muncii pentru învăţământ, clasa a II-a şi clasa I; Meritul comercial şi industrial clasa I; Crucea Meritului Sanitar, clasa I; Crucea Comemorativă a Războiului, 1916 – 1918; Coroana României în gradele de Cavaler şi de Ofiţer; Steaua României.
A întemeiat în 1906 prima Bibliotecă locală - ”Dr. C.I. Istrati”; Ateneul Popular ”B. P. Hasdeu” în 1909; Universitatea Populară în 1913 şi Muzeul Istoric şi Industrial – primul muzeu local. A iniţiat constituirea fondului ”Institutoarea Maria Anastasie Scripcă” pentru Crucea Roşie şi Biblioteca Populară (sumă totală 110.000 lei). Face parte, în calitate de casier, din Comitetul local pentru ridicarea unui monument Aurel Vlaicu la Băneşti. Tipăreşte articole (parte texte cu subiecte locale) în ”Gazeta Câmpinei”, ”Foaia”, ”Liga Deşteptarea”.
Pentru ”activitatea culturală şi cetăţenească”, locuitorii din Câmpina şi chiar din împrejurimi au adunat un fond de 725.000 lei cu scopul de a-i ”ridica o căsuţă”.
Moare în 1944, august, 4 (ora 11.00), în vârstă de 75 de ani, în locuinţa sa din strada Băicoianu nr. 13 (n.n. - astăzi, Strada Vasile Alecsandri). Este înmormântat în cimitirul central (Bobâlna de azi). Ulterior, meşterul popular Nicolae Goage aşează aici, în memoria sa şi a soţiei, Maria Scripcă, o troiţă din lemn sculptat, existentă şi astăzi.
Ion T. Şovăială (Din volumul ”Câmpina, pagini dintr-o istorie în date. Oameni, fapte, evenimente, ipostaze, secvenţe de viaţă”, vol. II)

"Un mare efort cultural, Câmpina, judeţul Prahova
Orăşelul Câmpina situat pe valea Prahovei, la 90 km de Bucureşti, în decursul numai a 40 ani, de la 1890 şi până astăzi (n.n. - 1930), poate fi luat ca un exemplu pentru multe ţinuturi ale României în ce priveşte progresul considerabil făcut într-un timp atât de scurt.
Cu o populaţiune aproape de 4000 de suflete în 1890, el a ajuns astăzi la o populaţiune de 14.000 locuitori, graţie bogăţiilor naturale de petrol şi a societăţilor petrolifere care au venit cu capitaluri imense.
De unde în 1890 mişcarea culturală se învârtea în jurul a două şcoale primare, una de băeţi şi una de fete, astăzi ca instituţiuni de Stat, Câmpina are şase şcoli primare şi două grădini de copii frecventate de 400 de copii, o şcoală de maiştri sondori cu 300 de elevi, o şcoală inferioară de meserii cu 75 elevi, o şcoală industrială şi comercială care împreună cu o şcoală de adulţi are peste 300 de elevi, o şcoală profesională cu internat, un liceu cu 8 clase cu 350 de elevi, o şcoală secundară de fete cu 220 eleve, ajungând astfel în total populaţiunea şcolară la peste 2000 elevi şi eleve.
Dar ceea ce este mai interesant în acest orăşel, sunt instituţiunile extra şcolare, adică pornite din iniţiativă particulară şi întreţinute din fonduri particulare.
Astfel, în vara anului 1906, D-l Anastasie Scripcă a înfiinţat biblioteca populară cu numele Dr. C. Istrati, care a contribuit cu foarte multe cărţi, bibliotecă ataşată pe lângă şcoala No.1 de băeţi, la care întemeietorul ei este director şi astăzi; primele procese verbale ale acestei biblioteci sunt semnate de B.P. Hajdeu, iar de la moartea lui 1907, preşedintele comitetului ei este jurist-consultul G. Dumitrescu, directorul societăţii petrolifere Steaua Română; în prezent, biblioteca dispune de 6000 de volume şi e subvenţionată de societăţile «Steaua Română» şi «Astra Română». Ea este sub controlul direcţiunii bibliotecilor de pe lângă ministerul Muncei şi a direcţiunei învăţământului muncitoresc. Lunar, biblioteca primeşte cărţi în valoare de 500 lei de la d-l Ştefan Ionescu, preşedintele Ateneului popular din localitate; această bibliotecă este persoană juridică şi are un fond inalienabil de 80.000 donat de către Maria Anastasia Scripcă, care a mai donat şi fondul inalienabil de 50.000 lei filialei ”Crucei Roşii” din Câmpina, avându-şi sediul tot la şcoala No.1 de băeţi Câmpina. Din această bibliotecă se împrumută circa 300 de volume săptămânal, la diferiţi şcolari, ucenici, meseriaşi şi la marele public.
În toamna anului 1907, tot d-l Anastasie Scripcă a înfiinţat cursurile serale, pentru şcoala primară de adulţi (63 elevi), şcoala industrială de ucenici (281 elevi) şi şcoala practică de comerţ (102 elevi), care şcoale funcţionează regulat de la războiu încoace şi care se ţine de ministerul muncei. Miile de absolvenţi au devenit maiştri sondori, maiştri de ateliere şi comercianţi pricepuţi, contribuindu-se astfel la naţionalizarea industriei şi comerţului prin înlocuirea străinilor. S-a primit ajutorul multor oameni de inimă ca: marele Haret, Dr. C. Istrati, Alexandru Radovici, precum şi D-nii: A. Muller, I. Simionescu, C. Meisner, Spiridon Popescu etc. precum şi societăţile sus menţionate.
În iarna anului 1909 tot D-l Scripcă Anastasie a pus bazele Ateneului Popular B.P. Hajdeu din Câmpina, sub preşedenţia D-lui G. Dumitrescu. Ateneul e astăzi persoană juridică şi are de preşedinte pe medicul veterinar Ştefan Ionescu; are şi o bibliotecă. Printre conferenţiari s-au remarcat la început Dr. C. Istrati, G. Becescu Silvan şi preşedintele; iar după războiu, afară de profesorii universitari din Cluj, D-nii: N. Iorga, I. Simionescu, Alice Voinescu etc.
Mai există în Câmpina o societate de apărare naţională (Batalionul micilor dorobanţi din 1906, astăzi deveniţi cercetaşi, familia luptătorilor din 1913, pentru ajutorarea familiilor mobilizaţilor şi asociaţia pentru Aviaţie în scopul cumpărării unui avion de războiu). Casierul acestei societăţi este d-l Anastasie Scripcă, care a reuşit să mai adune un fond de 20.000 lei pentru ridicarea unui monument neuitatului aviator Aurel Vlaicu, căzut mort din zborul său, la Băneşti, lângă Câmpina.
Pentru realizarea acestei frumoase activităţi culturale extra şcolare, câmpinenii s-au arătat cu o recunoştinţă demnă de lăudat faţă de inimosul iniţiator, dl. A. Scripcă, prin aceea că, constituiţi într-un comitet destul de numeros, în frunte cu d-l avocat G. Dumitrescu, să se strângă prin subscripţie publică fondurile necesare unei locuinţe a inimosului Anastasie Scripcă, pentru ca astfel să-l ţină legat de oraşul Câmpina, în folosul căruia a muncit cu atâta desinteresare. Pentru clădirea acestei locuinţe, denumită ”Căsuţa de onoare”, s-a strâns până la prezent suma de 725.000 de lei.
Constantând toate acestea, orice bun român trebue să tresalte de bucurie, că se mai găsesc suflete atât de calde pentru înfăptuirea binelui public, felicitând pe toţi câmpinenii care muncesc pe această cale şi în special pe d-l Anastasie Scripcă.
Prof. Bogdan Ionescu (text apărut în anul 1930, în revista ”Cele trei Crișuri”, din Oradea).

Am considerat că sunt două texte care prezintă o sinteză a celor mai importante momente din viața ilustrului dascăl câmpinean. Mai adăugăm că, la deschiderea cursurilor Școlii lui Scripcă din 10 septembrie 1907 a ținut un discurs savantul dr. C.I. Istrati, la numai câteva săptămâni după ce Anastase Scripăc deschisese biblioteca purtând numele lui Istrati, deschidere făcându-se cu o conferință intitulată ”Mândria de a fi român”. În anul 1943, cu numai un an înainte de moartea dascălului, Tudor Arghezi publica, în gazeta bucureșteană ”Informația zilei”, la rubrica ”Bilete de papagal”, un articol despre institutorul Anastase Scripcă, unul dintre cei mai valoroși dascăli ai Câmpinei din toate timpurile.
Școala lui Scripcă s-a aflat în centrul Câmpinei, la intersecția actualului Bulevard Carol I cu Calea Doftanei. În curtea școlii se afla o troiță a sculptorului local Nicolae Goage. Profesorul Alin Ciupală ne-a povestit că în anul 1947, pe când era elev, a fost martor fără voie ”când doamnele învăţătoare şi directorul Răvoianu, care a fost arestat puţin mai târziu și a făcut mult timp închisoare ca deţinut politic, au trebuit să epureze biblioteca în care se aflau câteva mii de volume. Două vagoane de cărţi au ajuns atunci în Gara Câmpiniţa şi au fost trimise ca maculatură la o fabrică de hârtie”.
Nu vom încheia fără a trage un semnal de alarmă: frumoasa troiță a lui Nicolae Goage de la mormântul familiei Scripcă s-a prăbușit de câteva luni bune. Poate se vor găsi resursele pentru a o repune la căpătâiul marelui dascăl.