Noua grădiniță, situată pe Strada Uniunea Europeană din Câmpina și construită cu fonduri europene, va intra în circuitul școlar din anul de învățământ 2025-2026.
La ședința din 29 aprilie, Consiliul Local Câmpina a aprobat inventarierea în domeniul public a clădirii și includerea ei în capitolul “unități de învățământ”. Acesta era unul dintre pașii obligatorii care trebuiau parcurși înainte de darea în folosință a grădiniței. Precizăm faptul că proiectul privind grădinița a fost finalizat și a fost obținută inclusiv autorizația ISU de securitate la incendiu. Urmează ca imobilul să fie predat unei instituții de învățământ, pentru a continua demersurile legale, obligatorii, astfel încât din toamnă să înceapă cursurile la această grădiniță. Vă reamintim că înscrierile în învățământul preșcolar se realizează în perioada 26 mai-13 iunie 2025.
Grădinița cea nouă va avea 80 de locuri și aici va trebui angajat personal de specialitate. Lucrările la noua grădiniță au început în mai 2022, licitația fiind câștigată de asocierea formată din firmele Ideal Max Construct din Constanța (partea de construcție) și Struct Quality and Building SRL, din Afumați, Ilfov (partea de proiectare), cu prețul de 3.829.133 lei, fără TVA. După mai multe majorări ale valorii contractului s-a ajuns la 4.782.478,6 lei fără TVA. Perioada de garanție a lucrărilor efectuate este de 36 luni.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

În cursul zilei de marți, 20 octombrie 2026, în intervalul orar 11:00–15:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român (RAR), au desfășurat o acțiune de tip „RELEU” pe DN 1 - E 60, pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor de circulație cauzate de viteza excesivă.

La ora 15.45, conducerea Sucursalei Câmpina a HidroPrahova, prin vocea directorului Bogdan Ene, a anunțat că problemele care au dus la oprirea apei au fost remediate.

Primăria municipiului Câmpina a anunțat că în perioada următoare se vor desfășura lucrări de frezare și asfaltare în mai multe zone.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Prahova organizează joi, 22 octombrie, o bursă a locurilor de muncă la Câmpina. Evenimentul se adresează persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și se va desfășura între orele 9.00 și 13.00, la Restaurant Oscar, pe strada Ion Heliade Rădulescu nr. 139.