Administrația locală câmpineană a depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională - ADR Sud Muntenia documentația în vederea obținerii de fonduri europene pentru un proiect extrem de ambițios: Restaurarea, dotarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural al Muzeului "B.P. Hasdeu". Este un proiect amplu, foarte complex, dar și foarte frumos, a cărei punere în aplicare ar necesita aproximativ 3,5 milioane euro.
Se dorește obținerea finanțării europene pentru acest proiect prin POR 2014-2020, pe o axă de finanțare nouă, destinată exclusiv lucrărilor de conservare, protejare și valorificare durabilă a patrimoniului cultural. Proiectul presupune foarte multe lucrări la Muzeul Hasdeu. Practic, este vorba despre o restaurare completă a Castelului (atât în exterior, cât și în interior), a casei-depozit, care adăpostește biblioteca și arhiva muzeului, dar și a căsuței portarului, cea situată la intrarea în curtea muzeului și care a fost construită tot de savantul Bogdan Petriceicu Hasdeu.
"Vom restaura complet Castelul, dar și tot patrimoniul existent aici, inclusiv colecțiile de cărți și documentele din arhivă. Vor fi lucrări complexe, va fi o muncă titanică și care trebuie făcută de specialiști, pentru că vorbim despre un monument istoric de o valoare inegalabilă", ne-a declarat Jenica Tabacu, directorul Muzeului Memorial "B.P. Hasdeu". (video)
Pe lângă lucrările propriu-zise de restaurare și conservare, proiectul prevede și amenajarea peisagistică a parcului, dar și achiziționarea și montarea în sălile muzeului a unor sisteme electronice de informare a turiștilor, foarte moderne și atractive: un sistem ghidaj multimedia, un sistem de tablete informaționale, infochioșcuri, un sistem de holograme reprezentând personaje emblematice din istoria muzeului, un sistem de sonorizare etc. Trei ani ar dura implementarea acestui proiect, perioadă în care, cel mai probabil, muzeul va fi închis. Dar la redeschidere, Câmpina va avea un muzeu cu adevărat european din toate punctele de vedere.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...