În seara zilei de miercuri și noaptea de miercuri spre joi, Câmpina s-a aflat sub incidența codului portocaliu de vânt puternic. De-a lungul întregii nopți, agenții Poliției Locale Câmpina s-au aflat pe teren, monitorizând în permanență situația, iar la Dispecerat s-au preluat și transmis agenților din teren sesizările cetățenilor cu privire la problemele cauzate de vremea nefavorabilă.
Cele mai grave probleme semnalate în această perioadă în Câmpina au fost prăbușirea unui brad în Parcul Regele Mihai I (zona Milia), dar fără a afecta rețeaua de iluminat sau circulația rutieră; prăbușirea unui brad pe Strada 1 Mai, peste acoperișurile magazinelor din zonă, dar fără a produce pagube materiale; o tablă smulsă din acoperișul de la Căminul Petrol și o baracă spulberată de vânt de pe Strada Orizontului (cea unde se vând pepeni). De asemenea, pe Bulevardul Carol I, la intersecția cu Aleea Islaz, un cablu electric s-a rupt, fiind un pericol pentru trafic și pentru cetățenii din zonă. Alte probleme create de viscol - în zona de la Captare, un stâlp electric s-a înclinat periculos de mult, practic se mai ține doar în firele electrice; pe drumul județean care merge la Șotrile au căzut crengi de copaci, unele de dimensiuni destul de mari, care ar fi putut reprezenta un pericol pentru circulația mașinilor; o rulotă a fost răsturnată de vânt pe Strada Crișuri, iar mai multe tomberoane pentru colectare selectivă au fost dărâmate, majoritatea pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.
De asemenea, mai ales în Cartierul Voila, dar izolat și în alte zone ale Câmpinei, s-au înregistrat avarii la alimentarea cu energie electrică a locuințelor.
În toate aceste cazuri înregistrate de Poliția Locală au fost luate măsuri de siguranță specifice, au fost anunțate autoritățile competente pentru rezolvarea problemelor și s-a acționat pentru evitarea amplificării efectelor acestor incidente.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...