Marți, 25 martie 2025, în zi de mare sărbătoare creștină - Buna Vestire, Consiliul Local Câmpina a aprobat bugetul municipiului pentru acest an.
Ședința a intrat direct în... subiect, fără o prezentare a proiectului de buget de către primarul Irina Nistor. De altfel, nici nu era nevoie, pentru că proiectul s-a aflat în consultare publică timp de o lună, dar a fost și în consultare... politică. Reprezentanții tuturor partidelor care fac parte din Consiliul Local au fost invitați la Primărie și au participat la consultările pe tema bugetului local.
Astfel că, la ședința de marți seară s-a discutat foarte puțin, nimeni nu a avut nicio obiecție concretă asupra prevederilor bugetului, au fost doar unele încercări lipsite de substanță ale unor consilieri liberali, legate de anumite proiecte din mandatul trecut.
Un vot politic? Care politică?
Bugetul local a fost aprobat cu 14 voturi pentru și cinci abțineri. S-au abținut la vot, fără să explice de ce, consilierii PNL.
Asta, în ciuda faptului că în bugetul local propus de primarul Irina Nistor au fost incluse și inițiativele din anul precedent ale consilierilor liberali și au existat întâlniri între Executiv și consilierii locali la care, însă, liberalii nu au mai venit cu alte propuneri de lucrări, de dotări, de orice, deși, poate, cei care i-au votat ar fi avut unele așteptări. Poate că a fost un vot politic din partea PNL (aflat în alianță cu PSD la nivel național și într-o opoziție clară la nivel local), poate a fost o răzbunare pentru mandatul trecut, poate a fost doar rea-voință. Nu știe nimeni, pentru că nu a explicat nimeni...
Bugetul Câmpinei pentru anul 2025 înseamnă venituri totale de 228.884.520 lei și cheltuieli de 230.048.840 lei, diferența reprezentând-o excedentul bugetar al anului precedent în valoare de 1.164.320 lei. Ce înseamnă acest buget pe cele mai importante capitole ale sale, vom scrie separat.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Câmpina, precum și un echipaj de terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului 2 Ploiești, au intervenit în această dimineață, în jurul orei 3.30, în municipiul Câmpina, pe strada I.H. Rădulescu, în urma producerii unui accident rutier.

În momentul de față în Câmpina sunt trei alunecări de teren care sunt active și pe care administrația locală le are în vedere pentru realizarea necesarelor lucrări de consolidare.

La solicitarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență Poiana Câmpina, vineri, 18 septembrie, s-a întrunit Comitetul Județean pentru Situați de Urgență Prahova.

Vineri dimineață, pe Bulevardul Carol I din centrul municipiului Câmpina, în zona din apropierea locului unde va fi amplasată scena pe care sâmbătă dimineață se va deschide o nouă ediție a „Serbărilor Toamnei”, s-a intervenit la o avarie la rețeaua de apă.