Începând cu ora 10.00 a zilei de miercuri, 13 septembrie, s-au impus noi restricții de circulație pe DN1, la podul de peste râul Doftana, pe teritoriul administrativ al comunei Bănești.
”Au fost demarate activitățile de restricționare a traficului rutier pe DN1 pe sensul de mers Brașov către București de la km. 88+960 până la km. 89+700, urmând ca acesta să se desfășoare pe câte o bandă de circulație pe sensul Ploiești-Brașov. Lucrările de reparații sunt programate a se executa până la data de 15 noiembrie 2023. Lucrările temporare vor fi semnalizate corespunzător. Recomandăm conducătorilor auto să-și păstreze calmul și să respecte semnalele poliţiştilor rutieri aflați în zonă pentru fluidizarea traficului”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova au fost recepționate zece ambulanțe SMURD de tip B și două ambulanțe de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, de tip C. Totodată, prin intermediul ISU Prahova au fost recepționate pentru Serviciul de Ambulanță Județean Prahova alte 23 de ambulanțe de tip B și patru ambulanțe de tip C.

În cursul zilei de vineri, la Breaza, în cartierul Podu Vadului, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident mai puțin obișnuit, dar foarte grav.

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au dispus, la data de 21 octombrie 2026, măsura reținerii față de două persoane, un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de 39 ani.

La fel ca multe alte primării din România care au interzis jocurile de noroc, Primăria Câmpina a primit zilele acestea o plângere prealabilă din partea Companiei Naționale Loteria Română, prin care este somată să revoce sau modifice hotărârea din aprilie prin care se interzic păcănelele, inclusiv cele ale Loteriei.