Consiliul Director al PNL Prahova s-a întrunit marți, 24 septembrie, și a aprobat listele de candidați pentru alegerile parlamentare care vor avea loc la 1 Decembrie 2024.
Liberalii își propun să obțină în Prahova două mandate de senator și patru mandate de deputat. Iată listele de candidați:
Senat: Cătălin Predoiu (actualul ministru de Interne), Gabriel Tudoran (patronul de la Casa Seciu, consilier județean), Rodica Papuc (administrator Diana Pa SRL, președinte interimar PNL Câmpina, președinte OFL Prahova), Dan Nicodim (viceprimar Ploiești, președinte interimar PNL Ploiești), Cosmina Pandele (primar comuna Berceni), Cristian Ganea (director ADI Deșeuri Prahova), Valentin Niculcea (economist la Conpet SA)
Camera Deputaților: Mircea Roșca (deputat), Cătălin Șerban (secretar de stat în Ministerul Justiției), Bogdan Nica (director Spitalul Județean de UrgențăPloiești), Oana Tănăsică (avocat), Viorel Dosaru (fost șef IPJ Prahova, director adjunct ADI Apă Prahova, consilier județean), Ruxandra Cazacu (om de afaceri), Mădălina Lupea (fost prefect, consilier județean, director adjunct Conpet SA), Ilona Rizea (inspector general, Inspectoratul Școlar Județean Prahova), Simona David (primar comuna Florești), Marius Soare (subprefect), Bogdan Chelan (șef Reprezentanța RAR Prahova, consilier județean), Cristian Apostol (vicepreședinte CJ Prahova), Răzvan Constantin (președinte TNL Prahova, consilier județean), Bogdan Matei (consilier județean).

În spațiul public circulă o imagine cu Gabriel Cojocaru, de la Barracuda Câmpina, alături de un sportiv despre care se spune că este fiul lui Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale. Imaginea este trucată, iar Gabriel Cojocaru a venit cu o serie de precizări:

În cadrul unei conferințe de presă organizată luni, 5 octombrie 2026, Partidul Câmpina Curată a tras un foarte important semnal de alarmă cu privire la lucrările de apă și canalizare care se derulează în municipiul Câmpina. Mai mult decât atât, PCC propune convocarea unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, dedicată exclusiv lucrărilor de apă și canalizare.

Campania "AUR te aude" a continuat la Câmpina, zilele trecute, alături de liderii locali ai acestei formațiuni politice fiind prezent și senatorul Cezar Petre.

Viceprimarul municipiului Câmpina, Livia Lupu, se va retrage din administrația locală și va pleca din PSD. Anunțul a fost făcut vineri, 4 septembrie 2026. Livia Lupu spune că decizia are la bază motive strict personale.