UPDATE - Cauza probabilă a izbucnirii incendiului: un cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată.
Un incendiu puternic a izbucnit în urmă cu mai puțin de o oră la o casă particulară din satul Urleta, comuna Bănești. Potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, arde generalizat, pe o suprafață de peste 120 mp.
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență a suplimentat efectivele trimise la locul incendiului, astfel că, în acest moment, la Urleta sunt patru autospeciale cu apă și spumă, iar 20 de pompieri de la Detașamentul din Câmpina intervin pentru localizarea și stingerea flăcărilor. Focul a izbucnit la o anexă gospodărească, apoi s-a extins la acoperișul casei și la imobil, existând pericolul să se propage și la locuința învecinată. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. La fața locului s-au deplasat și echipaje de la Electrica Muntenia Nord și Distrigaz Sud, care au oprit alimentarea cu energie electrică și gaze. Nu se cunoaște, deocamdată, cauza izbucnirii focului. Intervenția pompierilor a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile depozitate în interiorul construcției, de temperatura ridicată, de fumul dens și gazele toxice degajate. Pompierii au reușit să localizeze și să stingă incendiul după mai bine de o oră, iar un echipaj a rămas în continuare pentru a supraveghea locația astfel încât să nu mai existe niciun pericol.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.

Pompierii militari au intervenit, duminică dimineață, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier pe DN1, pe raza orașului Băicoi.

Problemele economice de la nivel național se văd pe plan local și în creșterea numărului de șomeri.