De sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, pe 8 septembrie, la Podu Vadului (cartier al orașului Breaza, Prahova) a fost sfințită pictura bisericii care poartă hramul acestei mari sărbători creștine. Lucrările au durat mai bine de patru ani și au fost realizate de o echipă condusă de pictorul bisericesc Alexandru Nicolau.
Pictura lăcașului de cult a fost sfințită de PS Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care apoi a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Au fost alături de PS Timotei Prahoveanul: părintele protoiereu Grigore Melnic, preotul paroh de la Podu Vadului - Laurențiu Vereșș, preoți de la mai multe parohii învecinate. Biserica a fost aproape neîncăpătoare pentru numeroșii credincioși veniți din Breaza, Câmpina și comunele din jur, pentru a participa la slujba religioasă. Cu ocazia marii sărbători Nașterea Maicii Domnului, la biserica din Podu Vadului a fost adusă, de la Biserica "Buna Vestire" din București, racla cu moaștele Sfinților Nectarie, Efrem cel Nou, Haralambie, Atanasie cel Mare și Rafail.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele Laurențiu Vereșș a primit Ordinul Sanctus Stephanus Magnus pentru activitatea desfășurată în comunitate și eforturile depuse pentru restaurarea bisericii de la Podu Vadului. De asemenea, membrii echipei care a realizat lucrările de pictură au primit câte o "Diplomă de Cinstire" din partea Bisericii Ortodoxe Române.
Vechea biserică de la Podu Vadului a fost construită în anul 1510 și refăcută de mai multe ori de-a lungul timpului. Construcția noii biserici a început în anul 2000 și a fost finalizată în 2011, cu contribuția financiară a mai multor enoriași. În timpul lucrărilor, părintele Laurențiu Vereșș a oficiat slujbele în capela aflată în spatele casei parohiale de lângă cimitirul cel nou.
(Sursă foto și video - Trinitas TV)

Publicam în această dimineață imagini cu mormântul neîngrijit al marelui pictor Nicolae Grigorescu, mormânt situat în Cimitirul Bobâlna din Câmpina.

Câmpina se mândrește cu pictorul Nicolae Grigorescu. Artistul care a ales să trăiască ultima parte a vieții aici, a murit aici și a fost îngropat în Cimitirul Bobâlna.

Daria State este unul dintre copiii model al Câmpinei. Nu neapărat pentru rezultatele excepționale obținute la școală, ci prin modul în care gândește, analizează, decide. O discuție cu ea este o bucurie și nu poți să nu te întrebi de unde atâta înțelepciune la o tânără care abia a terminat liceul?!

Odată cu începerea anului școlar 2026-2027, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova (ANPIS) reamintește tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani că pot beneficia în continuare de alocația de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învățământului liceal sau profesional.