De vineri și până luni, de Sf. Parascheva, la Breaza a avut loc tradiționalul Târg de Toamnă. Printre vizitatori s-au aflat și polițiștii, care au constatat o infracțiune, motiv pentru care au deschis un dosar penal.
Este vorba de un bărbat din municipiul București, de 52 ani, care oferea spre vânzare articole de îmbrăcăminte purtând însemne identice cu o marcă înregistrată. S-a constatat faptul că bărbatul nu deține documente de proveniență pentru articolele de îmbrăcăminte oferite spre vânzare. Astfel, s-a dispus ridicarea, în vederea continuării cercetărilor, a șase geci care purtau însemnele unei mărci înregistrate.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.
(Foto cu caracter ilustrativ)

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...