În luna martie le puteți oferi copiilor un altfel de mărțișor. Îi puteți duce la un spectacol la care, cu siguranță, se vor distra. Iar zâmbetele lor vor fi adevărate mărțișoare pentru părinți și bunici.
Pe 4 martie, de la ora 18.00, Atelierul Actorului ne oferă “Sofia nu citește” - un spectacol despre puterea poveștilor și curajul de a descoperi lumea prin imaginație. O aventură scenică plină de emoție, potrivită pentru copii și părinți deopotrivă. Este povestea unui copil căuia, evident, nu-i place să citească, dar care se schimbă atunci când descoperă... poveștile. Accesul la spectacol este gratuit.
Sâmbătă, 7 martie, de la ora 11.00, tot pe scena Casei Tineretului va avea loc spectacolul “Albinuța Maya”, susținut de trupa de teatru Qfeel din București. Albinuța Maya este o eroină curioasă și plină de viață, care își dorește să descopere lumea dincolo de regulile stupului. Este un spectacol cald și interactiv, unde copiii se implică natural în poveste, comunică cu personajele, cântă, dansează și trăiesc emoția teatrului live într-un mod firesc. Muzica interpretată live la pian creează o atmosferă specială, care susține povestea și amplifică emoțiile – o experiență plăcută atât pentru copii, cât și pentru părinți.
Biletele pentru spectacol pot fi achiziționate online de pe ambilet.ro. Un bilet costă între 30 și 50 lei. Pentru copiii cu vârsta până în 2 ani care sunt ținuți în brațele unui adult, nu se plătește bilet.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

Este a 13-a ediție a unei inițiative foarte interesante, încărcate de simboluri - Ștafeta Veteranilor Invictus.

„Mai e timp”, de Adriana Ungureanu, a fost volumul lansat vineri în cadrul Seratelor Culturale Elstar, de la Câmpina.

Vineri, 2 octombrie, de la ora 17.30, Librăria Elstar din Câmpina găzduiește o nouă ediție a Seratei Culturale Elstar, prilejuită de lansarea romanului „Mai e timp”, semnat de Adriana Ungureanu și apărut la Editura Eikon.

„Oameni cu povești frumoase” se intitulează spectacolul oferit câmpinenilor cu ocazia Zilei Persoanelor Vârstnice.