Pentru prima emisiune a anului 2022 am ales ca subiect bugetul local al municipiului Câmpina, invitat fiind primarul Alin Moldoveanu, cel care va propune Consiliului Local proiectul de buget pentru acest an.
Înainte discuției pe tema bugetului pentru anul 2022, am vorbit puțin pe marginea modului în care s-a încheiat anul precedent din punct financiar la Câmpina. Dincolo de răspunsul tranșant că... nu mai suntem în faliment ca și localitate, primarul Alin Moldoveanu a prezentat o situație interesantă: ”Bugetul anului 2020 a fost de aproximativ 70 milioane lei, din care pentru dezvoltare s-au folosit 13,5%. Anul trecut, în 2021, bugetul a fost de 80,5 milioane lei, iar cota alocată dezvoltării a crescut la 24%, în valori absolute fiind o creștere de la 9,4 milioane lei la 19,5 milioane lei”.
De asemenea, primarul Alin Moldoveanu a precizat că nivelul de colectare a taxelor și impozitelor a crescut în 2021 față de 2020 de la 95,7% la 100,9%, depășirea pragului de 100% fiind justificată prin încasarea unor sume restante din impozitele locale.
Pentru anul 2022, primarul Alin Moldoveanu a prezentat principalele investiții propuse pentru a fi incluse în bugetul local, insistând pe proiectele cu fonduri europene, unele aflate în derulare și care se vor finaliza în acest an (reabilitarea termică a Liceului ”Constantin Istrati” și restaurarea Castelului ”Iulia Hasdeu”), altele care vor începe în acest an - modernizarea și extinderea iluminatului public, reabilitarea Blocului 7ABC, noua grădiniță, reabilitarea termică a Spitalului Municipal și altele. În același timp, a fost prezentată și o listă cu propuneri care vor fi incluse în bugetul local pentru realizarea unor modernizări de străzi și a altor lucrări din venituri proprii.
Anul 2022 va mai aduce o mare provocare - începerea lucrărilor de reabilitare a rețelei de apă și canalizare prin HidroPrahova. Alin Moldoveanu a făcut o comparație între Calea Doftanei (unde a obținut o derogare pentru derularea lucrărilor la rețeaua de apă odată cu cele la canalizare, astfel încât să nu mai fie nevoie de spargerea carosabilului) și Strada Bobâlna (care va fi spartă pentru modernizarea rețelei de apă).
Vă invităm să urmăriți emisiunea și veți afla principalele proiecte incluse în proiectul bugetului local pentru 2022.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...