CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Fost ministru, implicat într-un accident rutier la Câmpina. Fostul ministru și familia sa au ajuns la spital

- Actualitate -

Fost ministru, implicat într-un accident rutier la Câmpina. Fostul ministru și familia sa au ajuns la spital

Un accident rutier produs sâmbătă dimineață, în jurul orei 11.30, pe Bulevardul Carol I, la intersecția cu Aleea Panduri, din Câmpina, s-a soldat cu rănirea a patru persoane, între care și doi minori care au fost transportați la spital. Este vorba de fostul ministru al Mediului de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat din Guvernul Tudose, din perioada 2017-2018, Ilan Laufer, și familia acestuia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, din primele cercetări a reieșit faptul că fostul ministru, în vârstă de 40 de ani, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, pentru a evita coliziunea cu un alt autoturism, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un copac din afara părții carosbile, ulterior, intrând în coliziune și cu autoturismul mai sus menționat, condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a fostului ministru, precum și a soției acestuia, în vârstă de 42 de ani, pasageră pe locul din dreapta față, precum și a doi minori care se aflau pe bancheta din spate, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

(Foto cu caracter ilustrativ)


26 Aug 2023 13:16 5016 vizualizari


Comentarii






  • 27.08.2023 22:58 Gigi Si eu care credeam ca sunt pur si simplu harnici politistii in acest weekend
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
175 vizualizari 15 Nov 2026 18:41 „Nu există nicio posibilitate să pierdem banii europeni! Decât dacă...”, a explicat directorul HidroPrahova, Andrei Bontic

„Nu există nicio posibilitate să pierdem banii europeni! Decât dacă...”, a explicat directorul HidroPrahova, Andrei Bontic

Reabilitarea rețelei de apă și canalizare de la Câmpina este, foarte probabil, cel mai fierbinte subiect atât pentru aleșii locali, cât și pentru oamenii simpli.

citeste mai mult
683 vizualizari 14 Nov 2026 21:33 Conducerea HidroPrahova dă asigurări privind rezistența la îngheț a casetelor cu apometre

Conducerea HidroPrahova dă asigurări privind rezistența la îngheț a casetelor cu apometre

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

citeste mai mult
947 vizualizari 14 Nov 2026 14:51 Directorul HidroPrahova: „Fără lucrările de reabilitare, Câmpina riscă să rămână de tot fără apă în doi-trei ani!”

Directorul HidroPrahova: „Fără lucrările de reabilitare, Câmpina riscă să rămână de tot fără apă în doi-trei ani!”

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

citeste mai mult
602 vizualizari 14 Nov 2026 13:05 Un grec de 70 ani conducea o autoutilitară cu semiremorcă pe DN1 având permisul suspendat!

Un grec de 70 ani conducea o autoutilitară cu semiremorcă pe DN1 având permisul suspendat!

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV