Marți, 11 mai 2021, în intervalul orar 16.00-19.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Ploiești, Biroului Rutier Câmpina și Poliției Orașului Breaza au desfășurat o acțiune pe DN1 pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul rutier.
Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, în intervalul menționat au fost aplicate 46 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 27.800 lei, 30 dintre acestea fiind aplicate pentru încălcarea limitelor de viteză, ocazie cu care a fost reținute în vederea suspendării și trei permise de conducere. De asemenea, pentru alte nereguli au fost reținute două certificate de înmatriculare auto.
(Sursa foto - IJP Prahova)

Salvamontiștii prahoveni au fost solicitați duminică după-amiază să intervină la un accident grav de ATV în Munții Baiului.

Pompierii militari prahoveni au intervenit duminică după-amiază pentru scoaterea unei persoane căzute în albia pârâului Telega, pe raza comunei Telega.

La examenul de admitere organizat la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, un candidat a încercat să obțină un loc în mod fraudulos, folosind un sistem de transmitere și recepționare a informațiilor la distanță, format dintr-un dispozitiv Wi-Fi, o cameră video de mici dimensiuni, un emițător și o microcască.

Polițiștii prahoveni au pus în executare șapte mandate de percheziție, în județul Prahova, în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, cumpărare de influența, înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.