Pe un circuit nou, la Balș, a avut loc vineri, 21 octombrie, Cupa ”Olteniei” la motocros, în organizarea Moto-Club Top Cross TCS Otopeni, competiția având loc cu numai o zi înaintea etapei pe echipe a Campionatului Național de Motocros.
În condițiile în care mai mulți sportivi ai clubului câmpinean Lido sunt accidentați, la Balș au fost prezenți doar trei alergători de la clubul condus de Cătălin Duță. Ei au reușit performanțe bune și foarte bune, cu clasări pe podium, promovând încă o dată sportul câmpinean la nivel național.
Iată rezultatele obținute de sportivii de la Lido Câmpina:
Alexandru Fota - locul 1, clasa amatori;
Adrian Badea - locul 2, clasa veterani I;
Eduard Badea - locul 6, clasa MX2 junior.
Felicitări, tuturor!

Caracteristica jocului de la Zalhanaua a fost calitatea foarte slabă a suprafeței de joc.

Derby-ul campionatului s-a jucat sâmbătă dimineață, între ocupantele primelor două locuri. Runda s-a încheiat duminică.

Băneștenii au fost cei care au deschis scorul, la finalul primului sfert de oră de joc. Atunci, Pasăre a driblat pe partea stângă și a șutat plasat la colțul lung.

Peste 85 copii din întreaga țară au participat la București, în Sala „Ioan Soter”, la o competiție atletică dedicată sportivilor cu vârste între 8 și 14 ani, „Cupa de Toamnă”.