CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

O mașină a fost lovită de tren, în Prahova. În mașină erau cinci persoane

- Actualitate -

O mașină a fost lovită de tren, în Prahova. În mașină erau cinci persoane

În cursul zilei de marți, 7 octombrie, puțin după orele prânzului, în Prahova a avut loc un accident, o mașină fiind lovită de tren. În mașină se aflau cinci persoane...

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, au intervenit pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Vărbilău și cei ai Punctului de Lucru Lipănești cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. De asemenea, la fața locului s-a aflat și o ambulanță SAJ Prahova.
În coliziune a fost implicat un tren pentru transport călători, nr. 3224 (Ploiești Sud - Slănic) și un autoturism la bordul căruia se aflau cinci persoane. Toate persoanele aflate în autoturism s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de pompieri, fiind asistate la fața locului de echipajele SMURD și SAJ. Au fost conștiente și cooperante.
În tren se aflau în jur de 40 de persoane, nefiind rănită niciuna dintre acestea. Pompierii au acționat pentru îndepărtarea autoturismului de pe șine, astfel încât trenul să își poată continua deplasarea. 

(Foto - ISU Prahova)

Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!


07 Oct 2025 14:25 1700 vizualizari


Comentarii






  • 09.10.2025 03:04 Ciorobea Eufrosina Sa grăbit prea tare și nu a mai respectat nimic așa fac foarte mulți nu respectă regulile de circulație se grăbesc foarte tare și apasă pedala de accelerație la maximum nui interesează de pietoni de traficul foarte aglomerat de blocajele rutiere
  • 08.10.2025 14:18 bogdan Mai secretosilor nu puteati sa ne dezvaluiti si noua secretul pozitiei unde a avut loc nefericitul eveniment? Poate am fi aflat si noi cum sa ne ferim ?!...Cauza producerii care a fost, nerespectarea semnalizarii, lipsa semnalizarii, obturarea vizibilitatii in lungimea traseului caii ferate datorate lipsei ingrijirii spatiului verde ce impiedica vizibilitatea sau ce mama necuratului si-a bagat coada ?!...
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
1594 vizualizari 28 Oct 2026 18:47 La Câmpina, skate park-ul s-a transformat în pump track

La Câmpina, skate park-ul s-a transformat în pump track

Skate parkul din Câmpina a fost una dintre mândriile primarului Horia Tiseanu. A fost inaugurat în septembrie 2018 și a costat aproximativ 474.000 lei de la bugetul local (aproximativ 100.000 euro la momentul respectiv), fiind primul skate park construit în județul Prahova.

citeste mai mult
1227 vizualizari 28 Oct 2026 11:48 Vara pentru odihnă, toamna pentru mocirlă. Poiana Câmpina, strada Răgman, lucrările de canalizare...

Vara pentru odihnă, toamna pentru mocirlă. Poiana Câmpina, strada Răgman, lucrările de canalizare...

La Poiana Câmpina sunt în curs de realizare lucrările de apă și canalizare din cadrul proiectului cu fonduri europene derulat de Hidro Prahova.

citeste mai mult
720 vizualizari 28 Oct 2026 09:28 Noaptea trecută, un bărbat conducea un autovehicul pe un drum din Prahova cu o alcoolemie de 1,06mg/l alcool pur în aerul expirat

Noaptea trecută, un bărbat conducea un autovehicul pe un drum din Prahova cu o alcoolemie de 1,06mg/l alcool pur în aerul expirat

În noaptea care a trecut, la ora 1.10, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Județean 100D., în localitatea Cocorăștii Mislii.

citeste mai mult
1754 vizualizari 27 Oct 2026 13:33 La Câmpina, asfaltările în urma lucrărilor la rețeaua de gaze nu au trecut testul primei ploi!

La Câmpina, asfaltările în urma lucrărilor la rețeaua de gaze nu au trecut testul primei ploi!

De câteva zile, în zona centrală, chiar pe Bulevardul Carol I, în zona Salcie, au avut loc primele lucrări de asfaltare după intervențiile la rețeaua de gaze.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV