Apel de urgență la Valea Doftanei, în urmă cu puțin timp, atunci când pe valea pârâului Negrașul, din satul Trăisteni, a fost găsită o femeie de aproximativ 50 de ani, fără suflare.
La fața locului s-au deplasat imediat pompieri, polițiști și un echipaj de la Ambulanță, care nu a mai putut decât să constate decesul femeii. Potrivit primelor informații furnizate de purtătorul de cuvânt al IJP Prahova, femeia locuia în zonă, iar pe trupul său nu sunt urme vizibile de violență. Femeia era cunoscută în localitate ca având probleme psihice, în mai multe rânduri plecând de acasă. Totuși, conform procedurilor, s-a decis transportarea corpului neînsuflețit la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea exactă a cauzei decesului. Vom reveni.
(Foto cu caracter ilustrativ)

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...