Duminică după-amiază, la 16.25, polițiștii din Măgureni au fost alertați în legătură cu dispariția unui copil de numai șase ani.
Imediat după primirea apelului, echipele de intervenție s-au mobilizat rapid: 15 polițiști, un câine de urmă, cinci pompieri, doi jandarmi, dar și voluntari din localitate. Pregătiți să li se alăture erau și piloții din cadrul Inspectoratului General de Aviație al MAI, dar și membrii Asociației Rescue 4X4.
În doar 40 de minute, datorită implicării și colaborării excelente între toate structurile implicate, copilul a fost găsit teafăr și nevătămat.
(Foto - IJP Prahova)

Reabilitarea rețelei de apă și canalizare de la Câmpina este, foarte probabil, cel mai fierbinte subiect atât pentru aleșii locali, cât și pentru oamenii simpli.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.