Aglomerația din aceste ultime zile ale anului 2023 are și o altă fațetă, cu efecte mai puțin așteptate. Oamenii au ajuns să parcheze haotic, oriunde găsesc câte un loc, iar în mai multe situații se ajunge la blocarea unor căi de acces sau chiar a accesului către platformele de colectare a deșeurilor.
În cel puțin patru situații, numai în ultimele 24 de ore, mașinile operatorului de salubritate nu au putut ajunge la platformele de colectare a deșeurilor sau au găsit blocat accesul la aceste platforme, totul din cauza parcărilor haotice. S-a întâmplat pe Aleea Margaretei, pe Bulevardul Carol - la Blocul 7ABC și la Blocul P1 spre Strada Energiei, pe Strada Erupției. Reprezentanții operatorului de salubritate au apelat la sprijinul Poliției Locale, astfel că în unele cazuri s-a găsit o rezolvare, dar pare că niciunul dintre conducătorii auto nu se gândește că trebuie să mai treacă și alte mașini pe lângă ei. Ce s-ar fi întâmplat dacă în vreunul dintre aceste locuri ar fi fost nevoie de intervenția unei autospeciale a pompierilor?! Doamne ferește!

Pe rolul Judecătoriei Câmpina s-a încheiat zilele trecute un dosar în care un bărbat de 42 ani, din Câmpina, era acuzat de proxenetism. În primă instanță, acesta a primit o pedeapsă de trei ani închisoare cu suspendare.

HidroPrahova informează abonații din municipiul Câmpina că miercuri, 14 octombrie 2026, în intervalul orar 8.00 – 12.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă temporar în mai multe zone ale municipiului, pentru executarea unor lucrări de intervenție la rețeaua de distribuție.

Hidro Prahova a semnat ultimul contract de lucrări din cadrul Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Prahova. Investiția, în valoare de aproape 28 de milioane de lei, vizează implementarea unui sistem integrat de monitorizare și control, care va permite supravegherea centralizată a instalațiilor și identificarea mai rapidă a problemelor apărute în rețele.

La nivelul județului Prahova sunt amenajate mai multe trasee turistice, unul dintre acestea fiind Drumul Stejarului.