Pe fondul crizei politice de la nivel național, se discută foarte mult de stadiul implementării proiectelor prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), un etalon important.
La Breaza, în cadrul conferinței de presă a primarului Bogdan Novac în care a anunțat rezultatele controlului inspectorilor Camerei de Conturi, dar și situația reformei administrative pe plan local, un subiect aparte a fost și stadiul implementării proiectelor cu fonduri europene prin PNRR.
„Pentru Breaza au fost semnate opt contracte de finanțare prin PNRR pentru proiecte de investiții importante pentru comunitate. Valoarea cumulată a acestora depășește 40 milioane lei. La acest moment, cinci proiecte sunt deja finalizate, iar alte trei au un procent de implementare de peste 95% și vor fi finalizate până la termenul asumat”, a spus primarul Bogdan Novac.
Proiectele derulate prin PNRR la Breaza
Finalizate
- construcția insulelor ecologice pentru colectarea selectivă a deșeurilor;
- creșterea gradului de eficiență energetică și reabilitare a șapte blocuri de locuințe;
- transpunerea în format digital a Planului de Mobilitate Urbană;
- creșterea eficienței energetice și reabilitare a două unități de învățământ;
- achiziția autobuzelor electrice pentru transportul public local.
Aproape de finalizare
- reabilitarea unei unități de învățământ, grădinița ”Castelul fermcat”;
- dotarea sălii de consiliu cu aparatură audio - video și montarea de cemere video de supraveghere în oraș;
- creșa, la care Primăria Breaza este doar beneficiar.
Pentru prima dată, Breaza va avea un sistem propriu de transport public local
Primarul Bogdan Novac a detaliat proiectul privind achiziția de autobuze electrice. „Proiectul vizează interconectarea tuturor zonelor orașului. Încă avem zone care nu au o legătură directă de transport public cu centrul orașului. În vara anului 2026 sistemul de transport public local va fi pus în funcțiune”, a spus primarul Bogdan Novac.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

Skate parkul din Câmpina a fost una dintre mândriile primarului Horia Tiseanu. A fost inaugurat în septembrie 2018 și a costat aproximativ 474.000 lei de la bugetul local (aproximativ 100.000 euro la momentul respectiv), fiind primul skate park construit în județul Prahova.

La Poiana Câmpina sunt în curs de realizare lucrările de apă și canalizare din cadrul proiectului cu fonduri europene derulat de Hidro Prahova.

În noaptea care a trecut, la ora 1.10, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Județean 100D., în localitatea Cocorăștii Mislii.

De câteva zile, în zona centrală, chiar pe Bulevardul Carol I, în zona Salcie, au avut loc primele lucrări de asfaltare după intervențiile la rețeaua de gaze.