CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Proiectul privind reabilitarea termică a Colegiului Tehnic "Constantin Istrati" Câmpina a trecut într-o nouă etapă

- Actualitate -

Proiectul privind reabilitarea termică a Colegiului Tehnic

Unul dintre proiectele propuse de administrația câmpineană pentru obținerea de fonduri europene și care părea că bate pasul pe loc de ceva timp este cel privind creșterea eficienței energetice a Colegiului Tehnic "Constantin Istrati", proiect care presupune în principal reabilitarea termică a clădirii acestei instituții de învățământ. S-a primit aprobarea indicatorilor tehnico-economici de către organismul intermediar și s-a trecut la nivelul următor, în lungul și întortocheatul drum care trebuie parcurs până la semnarea contractului de finanțare.

Consiliul Local Câmpina a aprobat documentația și indicatorii tehnico-economici pentru acest proiect încă din septembrie 2017, valoarea rezultată din studiul de fezabilitate fiind de 8.411.378 lei, inclusiv TVA. După aprobarea indicatorilor și de către organismul intermediar de la ADR Sud Muntenia, Consiliul Local a trebuit adopte (în ședința de joi, 25 octombrie 2018) o nouă hotărâre care include și valoarea contribuției proprii de la bugetul local pentru acest proiect. "Contribuția proprie pentru acest proiect este de 2.150.157 lei, inclusiv TVA, și reprezintă suma cheltuielilor neeligibile și a contribuției noastre la derularea proiectului. Prin ultimele ghiduri de finanțare au crescut cheltuielile neeligibile și trebuie să cheltuim mai mulți bani de la bugetul local, dar cred că acest proiect merită un astfel de efort", a spus primarul Horia Tiseanu (video).
Proiectul de creștere a eficienței energetice a Colegiului Tehnic "Constantin Istrati" continuă astfel etapa precontractuală. Proiectul este depus pentru obținerea de fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 - sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon. Proiectul ar trebui să se realizeze în doi ani de la data semnării contractului de finanțare.


27 Oct 2018 18:34 6806 vizualizari


Comentarii






763 vizualizari 03 Nov 2026 14:13 O ordonanță a Guvernului a dus la suspendarea procedurii de acordare a finanțărilor nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005 la Câmpina

O ordonanță a Guvernului a dus la suspendarea procedurii de acordare a finanțărilor nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005 la Câmpina

O ordonanță de urgență a Guvernului Niculescu, cu efecte restrictive în privința cheltuirii banului public a dus la suspendarea procedurii de acordare a finanțărilor nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005 la Câmpina.

citeste mai mult
444 vizualizari 03 Nov 2026 12:52 Unde o duce strada, că din indicator a rămas doar... suportul?!

Unde o duce strada, că din indicator a rămas doar... suportul?!

În Câmpina sunt montate pe la majoritatea intersecțiilor indicatoare cu numele străzilor. Unele sunt mai strâmbe, altele mai deteriorate, pe altele s-au lipit tot felul de abțibiduri, dar unul dintre ele este chiar... 

citeste mai mult
519 vizualizari 02 Nov 2026 17:15 Cine (nu) face curățenie pe centura Comarnic?

Cine (nu) face curățenie pe centura Comarnic?

Un cititor CâmpinaTV.ro, care trece frecvent pe centura Comarnic, nou inaugurată, ne-a semnalat o problemă care nu face cinste celor care opresc în zonă, dar nici administratorilor acestui drum și celor care au investit milioane de euro pentru această centură.

citeste mai mult
3257 vizualizari 02 Nov 2026 13:29 Hidro Prahova, de cămine subterane pentru apometre nu ai auzit? Chiar trebuie ocupate trotuarele din Câmpina cu aceste cutii din plastic?

Hidro Prahova, de cămine subterane pentru apometre nu ai auzit? Chiar trebuie ocupate trotuarele din Câmpina cu aceste cutii din plastic?

În cadrul proiectului cu fonduri europene CL 1 - Execuție rețele de apă și canalizare, derulat prin compania Hidro Prahova, la Câmpina vor fi schimbate contoarele de apă (apometrele). Și nu doar că vor fi schimbate, ci vor fi montate în exterior, pe trotuar, la limita proprietății, într-o cutie din plastic dur.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV