Grǎdinița “Iulia Hasdeu” din Câmpina deruleazǎ și în acest an, timp de două săptămâni, proiectul educațional “Grǎdinița de varǎ - Vara în culori”. Proiectul este la a IV-a ediție, fiind organizat în cadrul Centrului de Resurse Educaționale Deschise Câmpina, este avizat de cǎtre inspectorii pentru educație timpurie Mariana Ilie și Liliana-Mara Grigore și aprobat de inspectorul școlar general Ilona Rizea.
La acest proiect participǎ preșcolari din grupele mari și mijlocii, cu potențial artistic, creativ, care au nevoie sǎ-și cultive acest dar. Cadrele didactice sunt implicate voluntar, activitățile fiind neremunerate.
Marți, 24 iunie, de Sânziene (Drǎgaica) s-a sǎrbǎtorit Ziua Universalǎ a Iei. ”Este important să le cultivăm copiilor, încă din perioada preșcolarității, sentimentul apartenenței, dragostea pentru frumos, pentru păstrarea tradițiilor și obiceiurilor care ne fac remarcați în întreaga lume. Astǎzi (n.n. - marți, 24 iunie) au fost activități despre tradiții, superstiții, despre ia noastrǎ româneascǎ, unicǎ în lume pentru originalitate ș frumusețe”, ne-a declarat Mihaela Predea, directorul Grădiniței ”Iulia Hasdeu” Câmpina.
De miercuri, 25 iunie, urmeazǎ ROGVAIV, Curcubeul. Fiecare zi va fi alocatǎ unei culori. Vor fi activitǎți deosebite, atractive și interesante, pregătite de cadrele didactice ale acestei grădinițe.
Copiii participanți au fost foarte entuziasmați, exprimându-și opinia, așa cum a spus Mara, din Grupa Ursuleților, “aș vrea sǎ fie toatǎ viața Grǎdinița de varǎ”.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.