CâmpinaTV.ro l-a avut ca invitat al unei emisiuni pe Daniel Ioniță, președinte executiv al Partidului România în Acțiune și fost consilier local la Câmpina în două legislaturi.
Discuția cu Daniel Ioniță s-a purtat pe două paliere - politică și administrație. Dacă partea politică vă lăsăm plăcerea să o descoperiți în cadrul interviului, despre latura administrativă sunt câteva lucruri interesante pe care liderul Partidului România în Acțiune le-a spus. Încă de la început, Daniel Ioniță a subliniat: ”Aveam așteptări mai mari de la noua administrație locală! Dacă în urmă cu patru ani, am spus că acord un termen de grație de un an administrației Moldoveanu, de această dată, termenul este mult mai mic, pentru că Irina Nistor știe mult mai bine Câmpina, a avut timp să se pregătească, iar așteptările sunt foarte mari!”
De asemenea, a felicitat administrația Nistor pentru demontarea ligheanelor cu flori, pentru curățenia făcută în mai multe zone, dar a insistat că încă mai sunt pași importanți de făcut. A vorbit despre grădinița de pe Strada Uniunea Europeană, care este fibnalizată, dar nefuncțională, dar a încheiat și cu invitația adresată administrației locale de a organiza un referendum pe tema pasajului subteran odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale. ”Noua administrație locală este datoare cu un referendum pe tema pasajului subteran!”, a concluzionat Daniel Ioniță.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

Continuăm seria acestor interviuri cu profesorul Gabriel Cojcaru, antrenor de natație la clubul Barracuda Câmpina. Este un format flash-interviu, cu întrebări punctuale și răspunsuri scurte și la... subiect. Vor fi întrebări legate atât de cariera profesională a invitaților noștri, cât și din viața lor particulară.

La câteva zile după ce a împlinit 75 ani, Victor Bercăroiu a acceptat un dialog despre Câmpina, așa cum a văzut-o de-a lungul multor ani din postura de viceprimar, apoi de deputat, iar acum din cea a unui om cu o vastă experiență în politică și afaceri.

În urmă cu opt-zece ani, la spectacolele susținute de Ansamblul Folcloric al Casei Tineretului din Câmpina, toată lumea îl remarca pe solist - copilul cu o voce deosebită, care iubește folclorul și cântă cu pasiune, Andrei Chelba. Copilul a crescut, iar astăzi, miercuri, 12 august, împlinește 20 ani. A fost prilejul pentru un scurt dialog.

Reluăm această serie de interviuri și vă vom oferi ocazia să aflați și alte lucruri din viețile unor oameni cunoscuți din Câmpina. Este un format flash-interviu, cu întrebări punctuale și răspunsuri scurte și la... subiect. Vor fi întrebări legate atât de cariera profesională a invitaților noștri, cât și din viața lor particulară.