Miercuri, 24 sugust, în jurul orei 18:45, polițiștii câmpineni au oprit pentru control pe DN1, în afara localității Cornu, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Sibiu.
Având în vedere comportamentul suspect al conducătorului auto, acesta a fost supus testării cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.
(Foto cu caracter ilustrativ)

De câteva zile, în zona centrală, chiar pe Bulevardul Carol I, în zona Salcie, au avut loc primele lucrări de asfaltare după intervențiile la rețeaua de gaze.

HidroPrahova a demonstrat că poate reacționa și rapid, în anumite situații...

Joi, 29 octombrie, este ședință ordinară a Consiliului Local Câmpina, la numai două zile după ședința extraordinară în care, printre altele, se va discuta și o rectificare a bugetului local. Apropo, nu a explicat nimeni urgența rectificării bugetului local...

Prefectura județului Prahova a transmis un comunicat de presă privind situația lucrărilor de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu.