Cancelaria Colegiului Tehnic Forestier Câmpina a răsunat de colinde, aceasta fiind surpriza oferită cadrelor didactice de Coul "Lira" condus de profesorul Dănuț Andrei.
Corul “Lira”, care este format din elevi de la Colegiul Tehnic Forestier și Liceul Tehnologic Energetic, a devenit din ce în ce mai cunoscut în ultima perioadă și mai... premiat. Munca profesorului Dănuț Andrei și a elevilor săi dă roade și astfel “Lira” obține premii la toate concursurile la care participă. Acum, în perioada colindelor, “Lira” ne încântă cu colinde tradiționale și cântece de iarnă.

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.