CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Accident deosebit de grav pe DN1, la Nistorești. Cinci persoane au decedat, iar două sunt rănite

- Social -

Accident deosebit de grav pe DN1, la Nistorești. Cinci persoane au decedat, iar două sunt rănite

UPDATE 1 - Cele două persoane rănite ușor au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare. Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a modului în care cele două mașini s-au ciocnit frontal. Potrivit IJP Prahova, în urma impactului extrem de puternic dintre cele două autoturisme, a fost acroșată și o a treia mașină care circula regulamentar, fără ca ocupanții acesteia să fie răniți.
UPDATE 2 - Poliția anunță că de la 9.30 se circulă alternativ pe DN1, pe sensul de mers Brașov-Ploiești, sensul de urcare spre munte fiind restricționat.
UPDATE 3 - Cei cinci bărbați decedați aveau 18 ani, 20 ani, 21 ani (conducătorul auto), 31 ani și 43 ani. Au suferit multiple politraumatisme incompatibile cu viața, potrivit Serviciului Județean de Ambulanță Prahova. Cele două persoane rănite sunt un bărbat de 34 de ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral minor, un traumatism toracic și unul la genunchi, fiind transportat la UPU Ploiești și o femeie de 33 de ani, care a suferit un TCC, traumatism toraco-abdominal și o fractură la umărul drept, ea fiind preluată de elicopterul SMURD și transportată la un spital din București.

Un accident deosebit de grav s-a produs marți, în jurul orei 8.15, pe DN1, la km 103, în zona Nistorești. Două autoturisme au fost implicate într-un impact frontal, șapte persoane aflându-se în cele două mașini. Cinci dintre ocupanți au decedat, iar alți doi au suferit răni ușoare. A fost solicitat inclusiv un elicopter Smurd. Traficul este blocat pe DN1 pe ambele sensuri și a fost deviat prin orașul Breaza.
Din primele informații furnizate de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, în momentul în care echipajele de intervenție au ajuns la locul accidentului, cinci persoane erau încarcerate. Două dintre ele erau decedate, iar la celelalte trei victime s-au efectuat manevre de resuscitare, dar, din păcate, nu au putut fi salvate. Astfel că numărul persoanelor decedate în acest groaznic accident a ajuns la cinci. Este vorba despre cinci bărbați, toți aflându-se într-o singură mașină. Un alt bărbat și o femeie, aflați în celălalt autoturism implicat în accident, sunt răniți.
ISU Prahova a intervenit la acest accident cu o mașină de stingere, trei autospeciale de descarcerare, patru ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă. Serviciul Județean de Ambulanță a trimis la fața locului trei echipaje medicale. Vom reveni.

(Sursă foto - ISU Prahova)


18 May 2021 09:12 9954 vizualizari


Comentarii






Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
419 vizualizari 12 Nov 2026 14:42 „Cusătură Națională” – spectacol-lectură și masă comunitară la Provița de Sus

„Cusătură Națională” – spectacol-lectură și masă comunitară la Provița de Sus

Proiectul cultural „Cusătură Națională” s-a încheiat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Centrul de Zi din Provița de Sus, cu un spectacol-lectură construit pornind de la istoriile cusătoreselor din comunitate și cu o masă comunitară la care au participat localnicii.

citeste mai mult
2468 vizualizari 11 Nov 2026 17:53 La Câmpina, pe Strada Griviței, nr. 2B, medicul Bogdan Apipie oferă soluții pacienților cu gonartroză. Programări se pot face la telefon 0752.810.116

La Câmpina, pe Strada Griviței, nr. 2B, medicul Bogdan Apipie oferă soluții pacienților cu gonartroză. Programări se pot face la telefon 0752.810.116

În Câmpina funcționează un nou cabinet medical pe Strada Griviței, nr. 2B, vis-a-vis de corpul principal al Liceului Tehnologic Energetic. Este vorba de un cabinet de ortopedie și traumatologie, unde consultațiile sunt acordate de dr. Bogdan Apipie (foto). 

citeste mai mult
774 vizualizari 10 Nov 2026 13:09 La Casa Augsburg, fiecare eveniment devine o amintire de neuitat!

La Casa Augsburg, fiecare eveniment devine o amintire de neuitat!

Casa Augsburg poate fi în orice moment alegerea ideală pentru organizarea unor evenimente, de la întâlniri restrânse, până la întruniri de afaceri, evenimente corporate, nunți, botezuri, aniversări, petreceri pentru copii. Momentele importante din viața noastră și a celor dragi devin aici, la Casa Augsburg, amintiri de neuitat.

citeste mai mult
1932 vizualizari 03 Nov 2026 13:15 Câmpinenii sunt nemulțumiți de cutiile de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele

Câmpinenii sunt nemulțumiți de cutiile de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV