La Casa Tineretului din Câmpina a avut loc, vineri seară, un eveniment devenit tradițional pentru finalul de an. Este vorba despre Balul Halatelor Albe organizat de Fundația Medis. Balul a fost precedat de un simpozion având ca temă refluxul gastroesofagian, acțiune la care parteneri ai Fundației Medis au fost Universitatea "Titu Maiorescu", Spitalul Clinic Witting București și Colegiul Național al Medicilor din România.
După simpozion a urmat balul, manifestare ajunsă, iată, la cea de-a XVI-a ediție. Invitați la bal au fost medicii care au participant la simpozion, dar și reprezentanții celor două spitale din Câmpina, precum și reprezentanți ai administrației locale. Pentru copiii care și-au însoțit părinții la acest eveniment au fost organizate jocuri, iar apoi cei mici au putut intra în atmosfera creată de teatrul de păpuși. Pentru adulți a cântat Taraful de la Vărbilău, o formație care interpretează muzică lăutărească autentică.

Casa Căsătoriilor din Câmpina a găzduit, vineri seară, cea de-a 165-a ediție a Seratelor Culturale Elstar. Aici a fost lansat albumul de artă „HYPERBOREAN FOLKLORE – Ediție Jubiliară. Omagiu Brâncuși”, semnat de Iraida Florea și Irina Chira.

La Casa Tineretului din Câmpina a avut loc sâmbătă, 10 octombrie, Undefined Festival, o sărbătoare a pasionaților de tehnologie, eveniment organizat de Team Undefined, echipa de robotică a Colegiului Național „Nicolae Grigorescu”.

În perioada 14-16 octombrie va avea loc la București prima ediție a programului de educație medicală European Summer School of Ultrasound for Surgeons, program coordonat de medicul câmpinean Călin Tiu. Această inițiativă urmează unei serii de cursuri asumate din 2017 de către European Association for Endoscopic Surgery și preluate de către Asociația Română pentru Chirurgie Endoscopică.

După cum știți, în fiecare an de Sfânta Parascheva, la Breaza are loc tradiționalul Târg de Toamnă, care este organizat în cadrul manifestărilor de Zilele Orașului. Anul acesta, evenimentul se desfășoară pe parcursul a patru zile, 11-14 octombrie.