Școala Postliceală ”Louis Pasteur”, coordonată de Fundația AMUS France Roumanie, continuă să atragă elevi și să existe de mai bine de un sfert de secol.
Luni, 9 septembrie 2024, și aici a avut loc deschiderea anului școlar, iar emoțiile nu au lipsit. ”Bobocii” sunt atât la clasele de asistenți de medicină generală, cât și la cele de asistenți de farmacie.
La fel ca și în anii precedenți, după discursuri a urmat premierea elevilor din anul cșolar precedent, cele mai mari emoții părând a le avea cei care deja au terminat școala la începutul acestei veri. În plus, ceea ce remarca și Elena Murariu, președintele Fundației AMUS, este pentru prima dată în istoria acestei școli când absolvenții reușesc să se angajeze într-un număr atât de mare și într-un timp foarte scurt, chiar înaintea eliberării diplomelor.
Dincolo de momentele caracteristice unei festivități de deschidere a anului școlar, au mai fost câteva momente cu totul și cu totul speciale, asupra cărora vom reveni.

Producătorul veterinar Pasteur - Filiala Filipești, parte din Farmavet Group, alături de partenerii săi, Pet Stuff Spital Veterinar și grupul Lux Vet, reunește sâmbătă, 14 noiembrie, parteneri din industrie și comunitatea locală pentru a strânge fonduri destinate pregătirii câinilor utilitari.

La Biserica "Sf. Mare Mucenic Dimitrie", care are și hramul "Sf. Parascheva", a avut loc, luni dimineață, un eveniment încărcat de spiritualitate - sfințirea așezământului de pe lângă acest lăcaș de cult.

Universul literar al marelui scriitor albanez Ismail Kadare a fost în centrul ediției de vineri a Seratelor Culturale Elstar de la Câmpina.

Consiliul Județean Prahova organizează, în perioada 1–8 decembrie 2026, prima ediție a expoziției „Comorile Prahovei”, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești. Vernisajul va avea loc pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, începând cu ora 12.00.