Pompierii militari prahoveni intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o hală de depozitare și prelucrare a deșeurilor și maselor plastice, în orașul Băicoi.
La locul evenimentului au fost mobilizate 9 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean. Din cauza degajărilor mari de fum, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu autospeciala cu roboți din cadrul ISU București-Ilfov, după cum informează ISU Prahova. La acest moment, nu sunt înregistrate victime.
Pentru avertizarea și protejarea populației din zonă, a fost emis un mesaj RO-ALERT prin care cetățenii au fost informați cu privire la degajările mari de fum și au fost îndrumați să respecte recomandările autorităților. Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru înlăturarea efectelor produse de acesta.
La ora 18.45 ISU Prahova a trasmis că incendiul este localizat, se lucrează în continuare pentru lichidarea tuturor focarelor și pentru răcirea elementelor de construcție. Forțele de intervenție vor fi redimensionate, progresiv, o parte din acestea se vor întoarce la bază. Evenimentul nu a fost soldat cu victime.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

Daria State este unul dintre copiii model al Câmpinei. Nu neapărat pentru rezultatele excepționale obținute la școală, ci prin modul în care gândește, analizează, decide. O discuție cu ea este o bucurie și nu poți să nu te întrebi de unde atâta înțelepciune la o tânără care abia a terminat liceul?!

Odată cu începerea anului școlar 2026-2027, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova (ANPIS) reamintește tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani că pot beneficia în continuare de alocația de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învățământului liceal sau profesional.

Pe parcursul celor două zile în care se desfășoară Festivalul “Serbările Toamnei”, în Pasajul de la Ceas este un cort al Asociației “Arca lui Norocel”. Aici găsiți nu doar materiale informative despre activitatea asociației și importanța sterilizării, ci și cățeluși disponibili pentru adopție.

Șapte calificări profesionale, 123 de elevi de la Liceul Tehnologic „Constantin Istrati” care au obținut certificate de practică și o rețea extinsă de parteneri de practică - acestea sunt principalele rezultate ale anului II de implementare în cadrul proiectului „Calificat pentru Viitor – stagii de practică pentru elevi în Municipiul Câmpina”.