Incendiu, miecuri după-amiază, în satul Teșila din comuna Valea Doftanei.
S-a dat alarma, iar la fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă și un echipaj SMURD. În sprijin, a acționat și SVSU Valea Doftanei cu o autospecială din dotare. Pompierii sosiți la fața locului au constatat că incendiul se manifesta la un grajd cu fân, pe o suprafață de aproximativ 150 mp, reușind să îl localizeze în cel mai scurt timp. Au împiedicat, astfel, propagarea flăcărilor la locuințele învecinate. Nu a fost înregistrate victime, a mai menționat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova.
Incendiul a fost lichidat. La finalul intervenției, pompierii au stabilit faptul că incendiul s-a produs, cel mai probabil, ca urmare a efectului termic al curentului electric, un cablu electric neizolat corespunzător.
(Foto - ISU Prahova)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

41.000 lei este valoarea pentru care societatea Dragokad Geometry SRL Breaza a câștigat prin cumpărare directă achiziția publică pentru proiectarea sensului giratoriu de la capătul Străzii I.H. Rădulescu.

Administrația locală a încheiat procedura de achiziție prin cumpărare directă a serviciilor de proiectare pentru parcarea din zona Spitalului Municipal Câmpina.

Din vara anului trecut, administrația câmpineană a început o activitate dificilă, laborioasă și care - cu siguranță - va genera multe dispute. Este vorba de marcarea și inventarierea locurilor de parcare.

Un cititor CâmpinaTV.ro a surprins în cursul după-amiezei de miercuri, 21 octombrie, aceste imagini.