CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Rezultate excelente pentru înotătorii de la CS Câmpina la Cupa Ligii Performanței în Natație 2026. Ștefan Goran - patru medalii de aur

- Sport -

Rezultate excelente pentru înotătorii de la CS Câmpina la Cupa Ligii Performanței în Natație 2026. Ștefan Goran - patru medalii de aur

În perioada 10-11 octombrie, la Complexul de Natație Otopeni s-a desfășurat Cupa Ligii Performanței în Natație 2026.

Competiția este organizată de Liga Performanței în Natație, iar ediția care tocmai s-a încheiat a marcat o premieră - desfășurarea în format de serii de calificare și finale, oferindu-le astfel sportivilor noi provocări și oportunități de a-și demonstra valoarea.
Clubul Sportiv Câmpina a fost reprezentat la această competiție de trei sportivi (pregătiți acum de prof. Andreas Andreiaș), care au obținut rezultate foarte bune. Pentru clubul lor, ei au acumulat 100 de puncte, ceea ce a făcut ca la finalul competiției CS Câmpina să se claseze pe locul 8 din 20 de cluburi participante.
Pentru CS Câmpina, cele mai multe puncte le-a adus Ștefan Goran (13 ani), care a participat la șase probe (la categoria sa de vârstă) în cele două zile de competiție, obținând patru medalii de aur, una de argint și una de bronz. Rezultate cu adevărat excepționale pentru tânărul înotător câmpinean. Iată-le: medalii de aur în probele de 50 m spate, 50 m fluture, 50 m liber și 100 m spate; medalie de argint în proba de 50 m bras și medalie de bronz la 100 m liber.
Vlad Andrei Chițu (14 ani) a obținut trei medalii de bronz (la 50 m liber, 50 m spate și 100 m bras), a ocupat locul 4 la 50 m bras, locul 5 la 50 m fluture și locul 6 la 100 m mixt.
Alexandra Maria Constantin (16 ani) a fost foarte aproape de podium, clasându-se pe pe locul 4 la 50 m spate, 50 m bras și 100 m mixt, iar la 50 m liber și 100 m liber s-a situat pe locul 6.
Sunt rezultate foarte bune pentru înotătorii câmpineni într-o competiție puternică, la care au participat, așa cum spuneam, peste 200 de sportivi de la 20 de cluburi din țară. În spatele fiecărei curse există mult mai mult decât un timp pe cronometru. Există ore de antrenament, multe sacrificii, emoții înainte de start, ambiție și dorința de a deveni mai bun.
Felicitări tinerilor înotători de la CS Câmpina!

Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!


11 Oct 2026 21:47 178 vizualizari


Comentarii






249 vizualizari 11 Oct 2026 21:23 Motocros. Alin Pandele (Lido Câmpina) a câștigat etapa de la Ciolpani și a trecut pe primul loc în clasamentul general la Amatori MX1

Motocros. Alin Pandele (Lido Câmpina) a câștigat etapa de la Ciolpani și a trecut pe primul loc în clasamentul general la Amatori MX1

La finalul săptămânii, pe circuitul de la Ciolpani, a avut loc o nouă etapă a Campionatului Național Individual de Motocros.

citeste mai mult
292 vizualizari 11 Oct 2026 17:28 Campionatul județean, juniori sub 19 ani. Teleajen Văleni - CS Câmpina 2-2

Campionatul județean, juniori sub 19 ani. Teleajen Văleni - CS Câmpina 2-2

Joc frumos cu două echipe bune, cu răsturnări de scor și un teren excelent, acestea ar fi pricipalele ingrediente ale partidei Teleajen Văleni - CS Câmpina, din Campionatul județean, juniori sub 19 ani.

citeste mai mult
296 vizualizari 11 Oct 2026 14:40 Liga a 4-a Prahova. Tineretul Gura Vitioarei - AFC Brebu 3-4

Liga a 4-a Prahova. Tineretul Gura Vitioarei - AFC Brebu 3-4

Rar îți este dat să vezi un joc cu șapte goluri, trei înscrise în prima repriză de o echipă și patru, în repriza secundă, de cealaltă echipă. S-a întâmplat la Gura Vitioarei, unde AFC Brebu a învins cu 4-3, după ce la pauză gazdele conduceau cu 3-0!

citeste mai mult
682 vizualizari 11 Oct 2026 12:57 Liga a 4-a Prahova, etapa a 8-a. Rezultate și clasament

Liga a 4-a Prahova, etapa a 8-a. Rezultate și clasament

Sâmbătă și duminică au avut loc jocurile din etapa a 8-a din Liga a 4-a Prahova.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV