CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Consiliul Local Câmpina a aprobat majorarea tarifelor la gunoi pentru populație, agenți economici și instituții publice

- Actualitate -

Consiliul Local a aprobat, în ședința din 30 ianuarie 2020, noile tarife pentru gunoiul menajer. Sunt tarife mari, valabile de la 1 ianuarie 2020, tarife care vor nemulțumi cea mai mare parte a populației, dar și a agenților economici. Acest proiect privind majorarea tarifelor la gunoi este unul cu bucluc, dacă ne este permisă o astfel de exprimare, iar noi am semnalat încă din decembrie 2019, de când proiectul a fost postat pe site-ul Primăriei pentru consultare publică, faptul că nu sunt menționate prețurile corecte, că nu scrie nicăieri cât vor plăti efectiv oamenii. Am scris despre asta și după dezbaterea publică asupra noilor tarife, dezbatere la care nu a fost prezent, din păcate, niciun consilier local, nici măcar cei din Comisia de Administrație Publică, inițiatorii proiectului.

La ședința de joi, 30 ianuarie, primarul Horia Tiseanu și consilierii locali (cei care au citit, totuși, proiectul) au ridicat exact problemele despre care noi am scris în decembrie și ianuarie în legătură cu tarifele la gunoi. După o oră de discuții, Consiliul Local a aprobat noile tarife:
- 14,98 lei/persoană pe lună pentru cei care colectează selectiv (TVA inclus)
- 19,33 lei/persoană pe lună pentru cei care colectează amestecat (TVA inclus) - tarif penalizator
În cazul agenților economici, aceștia vor plăti 122,92 lei/mc (fără TVA) pentru deșeurile colectate selectiv și 136,25 lei/mc (fără TVA) pentru deșeurile colectate amestecat. Primăria și instituțiile publice din subordinea administrației locale vor plăti 119,62 lei/mc (fără TVA) pentru deșeurile municipale colectate selectiv și 132,95 lei /mc (fără TVA) pentru deșeurile municipale colectate amestecat).
Din fundamentarea tehnico-economică a operatorului de salubritate reiese că majorarea tarifelor este determinată de creșterea tarifelor practicate de Stația de Sortare de la Boldești Scăieni (de la 67,52 lei/tonă la 85,62 lei/tonă, fără TVA) și de Stația de Tratare Mecano-Biologică de la Ploiești (de la 128,89 lei/tonă la 162,79 lei/tonă, fără TVA), precum și de creșterea salariului minim brut pe economie.

"Deși în ultima lună avem o creștere a cantității de deșeuri colectate selectiv, noi am decis să continuăm campania de informare a populației, vom distribui în continuare pliante atât prin asociațiile de proprietari, cât și la locuințele individuale. Deocamdată nu vom vom aplica tariful penalizator și vom continua această campanie de informare pentru că am constatat că încă mai sunt cetățeni care nu știu ce au de făcut în privința colectării selective. Poate și noi ar trebui să mărim numărul recipientelor pentru colectare selectivă, să fie acoperit tot orașul, poate mai avem și altele de făcut în aș fel încât lucrurile să meargă bine. Problema nu este la case, ci la cei care locuiesc la blocuri", a afirmat primarul Horia Tiseanu. (video)
Referitor la tarifele mari practicate de stațiile de la Boldești Scăieni și Ploiești, care i-au nemulțumit pe consilierii câmpineni, directorul Floricon Salub, Florin Constantinescu, a afirmat: "Noi nu putem contesta aceste tarife, ele au fost incluse într-un caiet de sarcini, a existat o licitație, s-a câștigat licitația și se aplică aceste tarife. Noi nu avem nicio soluție, nu putem decât să ne conformăm și să le plătim. Creșterea este importantă, 85,62 lei pe tonă la Boldești și 162,79 lei pe tonă la Ploiești, dar nu avem ce să facem. Eu mă bucur, totuși, că la Câmpina a crescut cantitatea de deșeuri reciclabile cu 33% în luna ianuarie 2020 față de media lunară din anul precedent. În continuare sunt probleme la blocuri și mai avem probleme mari cu deșeurile abandonate pe domeniul public". (video)


01 Feb 2020 19:55 6928 vizualizari


Comentarii






  • 03.02.2020 17:54 Petcu Atata timp cat abonatii isi selecteaza singuri gunoiul, pentru ce cresc preturile ?! Doar pentru 3 pungi de plastic oferite lunar de Floricon? Inteleg ca furnizorul de servicii ofera doar acei 3 saci pt abonatii de la case, dar in ce-i depozitam pentru a nu se deprecia (avand in vedere ca deseurile respective se vor ridica doar o data, sau de doua ori pe luna)? Daca tot au marit pretul, Floricon trebuia sa ofere si containere separate pt aceste deseuri reciclabile, pt. ca singurul tomberon este doar pentru resturi menajere. Asadar, investitii ioc, atat din partea Floricon cat si din partea Primariei, doar preturi crescute si pretentii europene !
  • 03.02.2020 17:30 Gogu Poate și noi ar trebui să mărim numărul recipientelor pentru colectare selectivă, să fie acoperit tot orașul, poate mai avem și altele de făcut în aș fel încât lucrurile să meargă bine. Problema nu este la case, ci la cei care locuiesc la blocuri, a afirmat primarul Horia Tiseanu. Ce sa intelegem ,iar vorbeste politic si populist de nu intelege nimeni mai nimic.Si atunci ce vorbiti de pret final,sigur nu este acoperit orasul cu containere selective.Si cum faceti selectia intre cine selecteaza si cine NU?Confuzie ca de obicei,ganditiva la o familie mai numeroasa ce nu au salarii de bugetari nesimtite cum zice seful PNL.
  • 02.02.2020 13:22 Radu Domnilor sa nu uitam ca,in pretul total pe luna,se regaseste si pretul pentru selectia gunoiului,eu va intreb cand aveti de gand sa scoateti acel pret pentru selectie?. Din moment ce populatia face selectia acasa,pretul ar trebuii sa scada.
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
317 vizualizari 23 Oct 2026 21:24 39 ambulanțe noi pentru serviciile de urgență din Prahova

39 ambulanțe noi pentru serviciile de urgență din Prahova

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova au fost recepționate zece ambulanțe SMURD de tip B și două ambulanțe de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, de tip C. Totodată, prin intermediul ISU Prahova au fost recepționate pentru Serviciul de Ambulanță Județean Prahova alte 23 de ambulanțe de tip B și patru ambulanțe de tip C.

citeste mai mult
1720 vizualizari 23 Oct 2026 20:25 Accident mortal la Breaza. Un bărbat de 86 ani și-a găsit sfârșitul după ce a căzut într-o râpă

Accident mortal la Breaza. Un bărbat de 86 ani și-a găsit sfârșitul după ce a căzut într-o râpă

În cursul zilei de vineri, la Breaza, în cartierul Podu Vadului, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident mai puțin obișnuit, dar foarte grav.

citeste mai mult
1515 vizualizari 22 Oct 2026 18:31 La Câmpina, două persoane sunt acuzate de înșelăciune în valoare de 100.000 lei

La Câmpina, două persoane sunt acuzate de înșelăciune în valoare de 100.000 lei

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au dispus, la data de 21 octombrie 2026, măsura reținerii față de două persoane, un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de 39 ani.

citeste mai mult
1474 vizualizari 22 Oct 2026 15:25 Primăria Câmpina a primit plângere prealabilă de la Loteria Națională pentru... “păcănele“

Primăria Câmpina a primit plângere prealabilă de la Loteria Națională pentru... “păcănele“

La fel ca multe alte primării din România care au interzis jocurile de noroc, Primăria Câmpina a primit zilele acestea o plângere prealabilă din partea Companiei Naționale Loteria Română, prin care este somată să revoce sau modifice hotărârea din aprilie prin care se interzic păcănelele, inclusiv cele ale Loteriei.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV