CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Școala Centrală Câmpina are acum un teren de sport modern, cu gazon artificial

- Eveniment -

Școala Centrală Câmpina are acum un teren de sport modern, cu gazon artificial

Modernizarea terenului de sport de la Școala Gimnazială Centrală ar trebui să fie un exemplu de bună practică, de implementare eficientă și rapidă a unui proiect, pentru că totul a fost realizat în intervalul iunie - septembrie 2022. Pare ireal pentru ceea ce se întâmpla în Câmpina - și chiar în România - până nu cu mult timp în urmă, dar, da, este posibil, ca un teren de minifotbal, cu dotări, cu panouri de baschet, cu împrejmuire să fie realizat în numai câteva luni.

Proiectul a fost posibil grație unei finanțări de la OMV Petrom, prin Fundația Comunitară Prahova, care gestionează Fondul Prahova pentru Educație. Au fost opt unități de învățământ din județul nostru care au depus cereri de finanțare pentru asemenea proiecte, cel de la Școala Centrală fiind primul finalizat. Practic, întregul proiect a însumat peste 180.000 lei, dintre care 124.461 lei - finanțarea de la OMV Petrom; 53.000 lei - contribuția Consiliului Local Câmpina; 3.000 lei - Asociația de Părinți și 2.000 lei - Școala Centrală.
La evenimentul găzduit vineri de Școala Centrală au fost prezenți Alin Moldoveanu, primarul municipiului Câmpina, consilierul local Florin Marcu, membru în Consiliul de Administrație al unității de învățământ, Daniela Burlacu, din partea Fundației Comunitare Prahova, Nicolae Necula - fost director al actualei Școli Centrale, reprezentanți ai părinților, profesori și elevi ai școlii. De asemenea, Corul ”Ritmico” al Școlii Centrale, condus de profesor Lucia Tudor, a oferit un frumos moment artistic.
”A fost un proiect care s-a născut din necesitate, dar a fost și un vis al nostru, pe care am reușit să-l îndeplinim și suntem fericiți că în urma colaborării noastre, împreună, am reușit să facem lucruri minunate”, a spus directorul Școlii Centrale, profesor Florentina Dumitrașcu.
Întreaga poveste a acestui proiect a fost detaliată cu entuziasm și pasiune de profesor Laura Arman, coordonatoarea proiectului: de la vizita în Portugalia, în cadrul unui proiect ”Erasmus+”, unde au văzut o bază sportivă de invidiat, de la groaza că urma vizita școlilor partenere în acest proiect la Câmpina și școala nu avea o bază sportivă pe măsură, de la șansa apariției acestei posibilități de finanțare, de la sprijinul întregii comunități, de la munca tuturor celor implicați și până la micile întâmplări inerente în derularea unui asemenea proiect, care atunci au stârnit panică, dar acum - după reușita implementării proiectului - produc zâmbete. 
Momentul festiv al tăierii panglicii a fost urmat de un scurt meci demonstrativ de fotbal, susținut de elevi ai Școlii Gimnaziale Centrale, principalii beneficiari ai modernizării terenului de sport.


05 Nov 2022 19:21 6842 vizualizari


Comentarii






2380 vizualizari 09 Nov 2026 14:32 A fost sfințit așezământul aparținând Bisericii “Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfântul Mucenic Dimitrie” din Câmpina

A fost sfințit așezământul aparținând Bisericii “Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfântul Mucenic Dimitrie” din Câmpina

La Biserica "Sf. Mare Mucenic Dimitrie", care are și hramul "Sf. Parascheva", a avut loc, luni dimineață, un eveniment încărcat de spiritualitate - sfințirea așezământului de pe lângă acest lăcaș de cult.

citeste mai mult
649 vizualizari 07 Nov 2026 08:52 Ismail Kadare, evocat la Seratele Culturale Elstar de la Câmpina

Ismail Kadare, evocat la Seratele Culturale Elstar de la Câmpina

Universul literar al marelui scriitor albanez Ismail Kadare a fost în centrul ediției de vineri a Seratelor Culturale Elstar de la Câmpina.

citeste mai mult
356 vizualizari 05 Nov 2026 14:02 Expoziția „Comorile Prahovei” se deschide la Ploiești, chiar de Ziua Națională a României

Expoziția „Comorile Prahovei” se deschide la Ploiești, chiar de Ziua Națională a României

Consiliul Județean Prahova organizează, în perioada 1–8 decembrie 2026, prima ediție a expoziției „Comorile Prahovei”, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești. Vernisajul va avea loc pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, începând cu ora 12.00.

citeste mai mult
1085 vizualizari 04 Nov 2026 20:23 Adela Roman, elevă la Liceul Tehnologic

Adela Roman, elevă la Liceul Tehnologic "Constantin Istrati" Câmpina, este nominalizată la premiul „Meseriașul Publicului” în cadrul Galei Inovației și Performanței în Învățământul Dual

Eleva Adela Roman de la Liceul Tehnologic "Constantin Istrati" Câmpina este nominalizată la premiul „Meseriașul Publicului”, în cadrul Galei Inovației și Performanței în Învățământul Dual, organizată de Asociația Hands Across România, la Palatul Cotroceni.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV