O inițiativă extraordinară și o premieră pentru Școala Postliceală ”Louis Pasteur” din Câmpina - picturile unei eleve au fost scoase la vânzare în scop umanitar. Banii strânși au fost donați unei familii din comuna Măgureni, o familie formată din bunică și cei doi nepoței.
Autoarea celor 20 de tablouri expuse spre vânzare este Alexandra Mavrodin, elevă în primul an la asistenți de medicină generală. Tablourile ei, de diferite dimensiuni și realizate în diferite tehnici, prezintă atât portrete, cât și flori sau peisaje. Alexandra ne-a mărturisit că a cochetat din școala gimnazială cu pictura, dar, chiar dacă era înscrisă la cercul de pictură de la Casa Pionierilor, prefera mai mereu... kartingul. Apoi, într-o altă perioadă a pictat foarte mult pe sticlă, mai ales icoane, dar de când a devenit mamă a preferat pictura clasică, pe pânză și hârtie. Este din Cornu și ne-a mai spus nu-și dorește să facă din pictură o meserie, preferând să îmbine o viitoare meserie de asistentă medicală cu pictura ca hobby.
Vernisajul expoziției a fost deschis de Elena Murariu, președintele Fundației AMUS, cea care patronează Școala Sanitară Postliceală ”Louis Pasteur”, apoi Alexandra Mavrodin și-a prezentat lucrările scoase la vânzare la sume nu foarte mari. ”Mă bucur că suntem împreună și că putem să aducem câteva raze de speranță pentru acești copii. Nu sunt o specialistă în artă, dar îmi place frumosul. M-am gândit că este bine ca din puținul nostru să dăruim și când am auzit povestea acestei familii am decis să încerc să ajut astfel acești copii și sper să se vândă cât mai multe dintre tablouri pentru a ajuta acești copii, pentru că merită”, a spus vizibil emoționată Alexandra Mavrodin.
Tablourile au dispărut rând pe rând de pe perete, atât profesori, cât și elevi sau invitați ai școlii achiziționând picturile Alexandrei Mavrodin. În total, s-au strâns 1.200 lei, bani care au fost donați familiei Dimulescu, din Măgureni, o familie compusă din doi băieți (unul în clasa pregătitoare, celălalt în clasa a III-a), care au rămas, după decesul prematur al mamei lor, în grija unei bunici cu numeroase probleme de sănătate, operată și al cărei unic venit este o pensie de boală. De altfel, cei trei membri ai familiei Dimulescu au fost prezenți la vernisajul expoziției, bucurându-se de donația realizată de autoarea picturilor la finalul vânzării lucrărilor sale.

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.

Pompierii militari au intervenit, duminică dimineață, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier pe DN1, pe raza orașului Băicoi.