Noua hartă de impozitare a municipiului Câmpina, care va intra în curând în dezbatere publică, a fost subiectului emisiunii de la CâmpinaTV.ro, moderată de Cristina Neculai și al cărei invitat a fost primarul Alin Moldoveanu. Un subiect extrem de important, având în vedere faptul că prin noua hartă de impozitare s-a dorit îndreptarea unor inadvertențe semnalate de unii cetățeni de-a lungul timpului. Numai că, din păcate, ceea ce a ieșit, probabil că ar stârni o nemulțumire în masă.
Criteriile care au stat la baza noii hărți de impozitare au fost aprobate de Consiliul Local Câmpina în mandatul trecut, prin HCL nr. 84/iunie 2019. Pornind de la aceste criterii, s-a făcut o nouă zonificare, iar noua hartă de impozitare ar urma să intre în dezbaterea noului Consiliu Local, după ce se va afla mai întâi în dezbatere publică, pentru ca, ulterior, să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022.
"Eu fac apel la câmpineni să se implice cu toții în momentul în care vom supune dezbaterii publice noua hartă de impozitare pentru că, din punctul meu de vedere, sunt unele lucruri care nu sunt deloc în regulă. În mod clar, avem o problemă, trei sferturi din municipiul Câmpina ar urma să intre în Zona A de impozitare, iar mie nu mi se pare corect acest lucru. Ar trebui să fiu mulțumit, da, pentru că asta ar însemna impozite mai mari la bugetul local, dar asta s-ar întâmpla pe spatele cetățenilor! Cetățeni care nu au canalizare menajeră, dar noi îi băgăm în Zona A de impozitare pentru că așa rezultă din criteriile aprobate de vechiul Consiliu Local. Sau nu beneficiază de o infrastructură rutieră de calitate, dar noi îi băgăm în Zona A, ca să plătească impozite mai mari. Nu voi fi niciodată de acord cu așa ceva! Știți cu cât ar crește impozitele pe clădiri pentru cei care sunt acum în Zona B de impozitare și ar urma să fie trecuți în Zona A? Cu 8,34%! Dar la trecerea unui teren din Zona B în Zona A știți cu cât ar crește impozitul? Cu 48% pe metru pătrat! Mi se pare enorm! La trecerea din Zona C în Zona A, normal, creșterea este și mai mare, de 14% în cazul impozitului pe clădiri și, atenție, 135% la terenuri. De aceea spun că voi avea nevoie de câmpineni și de actualul Consiliu Local pentru că lucrurile nu pot rămâne așa! Nu pot accepta ca trei sferturi din Câmpina să intre în zona de impozitare A, cu problemele pe care oamenii le au în prezent!", a afirmat primarul Alin Moldoveanu.
Urmăriți emisiunea cu primarul Câmpinei și veți afla mai multe informații despre ceea ce ar însemna noua zonificare, cu mai multe exemple și clarificări. Noi vom reveni asupra acestui subiect atunci când noua hartă de impozitare va fi supusă dezbaterii publice. Deocamdată vă invităm să priviți imaginea comparativă a hărții actuale de impozitare (în stânga) și a celei noi (în dreapta), cu precizarea că Zona A de impozitare înseamnă tot ce este cu culoare roșie, Zona B - galbenă, Zona C - verde, Zona D - albastru.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute... Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora...

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

Aproape orice proiect major, preluat de la fosta administrație și care acum ar trebui să fie aproape de finalizare, ridică numeroase probleme. Lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Municipal Câmpina nu fac excepție...