CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Ziua Armatei, sărbătorită de rezerviștii câmpineni și elevi ai Colegiului Militar din Breaza la Conacul Pană Filipescu (Filipeștii de Târg)

- Actualitate -

Ziua Armatei, sărbătorită de rezerviștii câmpineni și elevi ai Colegiului Militar din Breaza la Conacul Pană Filipescu (Filipeștii de Târg)

La doi pași de Câmpina, în comuna Filipeștii de Târg, există un colț de istorie, Conacul Pană Filipescu, construit de marele spătar al Valahiei, împreună cu soția sa, Maria Cantacuzino, în jurul anului 1650. Aici, la conacul uneia dintre cele mai vechi familii boierești din Muntenia, astăzi muzeu, a fost sărbătorită, pe 25 octombrie 2019, Ziua Armatei Române, eveniment la care au participat ofițeri în rezervă și retragere din cadrul asociației de la Câmpina și viitori ofițeri - elevii Colegiului Național Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza.

Un eveniment simplu și frumos, dedicat Armatei Române, cu participarea unor oameni din generații diferite, dar care au ales să îmbrățișeze aceeași carieră. În deschiderea acțiunii, muzeograful Vlad Petre, profesor de istorie, a vorbit despre un moment delicat din istoria României și poate mai puțin cunoscut publicului larg - evacuarea de către ruși a autorităților românești reinstalate în patru județe din fostul teritoriu ocupat de Ungaria, asta în condițiile în care Armata Română contribuise decisiv la eliberarea nord-vestului Transilvaniei, în octombrie 1944. Abia după instalarea prin forță a Guvernului Petru Groza, în martie 1945, Uniunea Sovietică permitea instalarea unei administrații românești în județele din Transilvania, ca gest de... bunăvoință față de un guvern care se bucura de încrederea lui Stalin, liderul de la Kremlin. O expunerea extrem de interesantă a profesorului Vlad Petre. Apoi, col (r) Lucian Cercel a prezentat un istoric al armatei, din Evul Mediu, de la oastea din Țările Române, până în epoca modernă, la înființarea Statului Major General (noiembrie 1859, prin decret semnat de Alexandru Ioan Cuza) și până la armata din zilele noastre.
Colonel (r) Marian Dulă, președintele Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere Câmpina, le-a făcut cunoștință celor prezenți cu o carte extrem de interesantă - "Mareșal Alexandru Averescu", avându-l ca autor pe scriitorul basarabean Mihai Babele (pe numele său adevărat Mihai Niceainicu). Este un roman istoric, prin care autorul încearcă să reconstituie biografia și activitatea unei mari personalități din istoria neamului românesc.
Acțiunea de la Conacul Pană Filipescu s-a încheiat cu un moment artistic extrem de emoționant, oferit de Rareș Păuna, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza. Cu chitara sa și vocea sa extraordinară, Rareș a reușit să creeze o atmosferă deosebită, așa cum o face de fiecare dată când cântă. De altfel, Rareș Păuna este o mândrie, din toate punctele de vedere, pentru colegiul pe care îl reprezintă. (video)
Așa a fost sărbătorită Ziua Armatei Române la Conacul Pană Filipescu, secție a Muzeului de Istorie și Arheologie Prahova, un loc deosebit, care merită vizitat oricând. Conacul este monument istoric de clasa A și a fost restaurat în perioada 2012-2015.


26 Oct 2019 21:43 4220 vizualizari


Comentarii






  • 27.10.2019 14:20 Petre George Un eveniment frumos pus in lumina de un ziarist dedicat profesiei
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
1297 vizualizari 22 Oct 2026 18:31 La Câmpina, două persoane sunt acuzate de înșelăciune în valoare de 100.000 lei

La Câmpina, două persoane sunt acuzate de înșelăciune în valoare de 100.000 lei

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au dispus, la data de 21 octombrie 2026, măsura reținerii față de două persoane, un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de 39 ani.

citeste mai mult
1351 vizualizari 22 Oct 2026 15:25 Primăria Câmpina a primit plângere prealabilă de la Loteria Națională pentru... “păcănele“

Primăria Câmpina a primit plângere prealabilă de la Loteria Națională pentru... “păcănele“

La fel ca multe alte primării din România care au interzis jocurile de noroc, Primăria Câmpina a primit zilele acestea o plângere prealabilă din partea Companiei Naționale Loteria Română, prin care este somată să revoce sau modifice hotărârea din aprilie prin care se interzic păcănelele, inclusiv cele ale Loteriei.

citeste mai mult
495 vizualizari 22 Oct 2026 14:12 Rezerviștii militari câmpineni au încheiat periplul prin școli înaintea Zilei Armatei la Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu”

Rezerviștii militari câmpineni au încheiat periplul prin școli înaintea Zilei Armatei la Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu”

La fel ca în anii anteriori, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Maior Constantin Marinescu” din Câmpina a prezentat prelegeri, dar și mici expoziții, în unitățile de învățământ din localitate.

citeste mai mult
2832 vizualizari 21 Oct 2026 21:12 Începe realizarea documentațiilor pentru sensul giratoriu de la capătul Străzii I.H. Rădulescu din Câmpina

Începe realizarea documentațiilor pentru sensul giratoriu de la capătul Străzii I.H. Rădulescu din Câmpina

41.000 lei este valoarea pentru care societatea Dragokad Geometry SRL Breaza a câștigat prin cumpărare directă achiziția publică pentru proiectarea sensului giratoriu de la capătul Străzii I.H. Rădulescu.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV