Administrația locală a organizat manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor în locația tradițională - Parcul Regele Mihai I din centrul Câmpinei.
Livia Pisăliță a deschis evenimentul cu emoție, interpretând așa cum numai ea știe s-o facă Imnul Național al României, după care a urmat cuvântul primarului municipiului Câmpina, Irina Nistor. Profesorul de istorie Marcel Vlădescu, de la Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu”, a vorbit despre însemnătatea istorică a Unirii Principatelor și importanța domniei lui Alexandru Ioan Cuza pentru România.
Apoi, rând pe rând, pe scenă au urcat Ansamblul vocal - instrumental ”Celesta”, condus de profesor Elisabeta Milea, Grupul ”Mugurași de primăvară” de la Clubul Copilor, profesor Alice Botoacă, momentul artistic fiind încheiat de Ansamblul Folcloric ”Ghiocelul” al Casei de Cultură ”Geo Bogza”, instructor Cristi Colezea.
Din rândul oficialităților locale, în afara primarului Irina Nistor, au mai fost prezenți viceprimarul Livia Lupu, administratorul public Adina Gârbăcică, precum și consilierii locali Nicolae Moisescu, Valentin Crețu, Andrei Istrate și Ionuț Rădulescu.
La final, cu toții - soliști, dansatori, oficialități, public - au dat mână cu mână și s-au prins într-o mare horă, la 166 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

Producătorul veterinar Pasteur - Filiala Filipești, parte din Farmavet Group, alături de partenerii săi, Pet Stuff Spital Veterinar și grupul Lux Vet, reunește sâmbătă, 14 noiembrie, parteneri din industrie și comunitatea locală pentru a strânge fonduri destinate pregătirii câinilor utilitari.

La Biserica "Sf. Mare Mucenic Dimitrie", care are și hramul "Sf. Parascheva", a avut loc, luni dimineață, un eveniment încărcat de spiritualitate - sfințirea așezământului de pe lângă acest lăcaș de cult.

Universul literar al marelui scriitor albanez Ismail Kadare a fost în centrul ediției de vineri a Seratelor Culturale Elstar de la Câmpina.

Consiliul Județean Prahova organizează, în perioada 1–8 decembrie 2026, prima ediție a expoziției „Comorile Prahovei”, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești. Vernisajul va avea loc pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, începând cu ora 12.00.